Fotbal international Formația germană Hoffenheim, viitoarea adversară a FCSB-ului în Europa League, în negocieri cu austriacul Christian Ilzer

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Hoffenheim, viitoarea adversară a echipei FCSB în Europa League, l-a demis pe antrenorul Pellegrino Matarazzo, Christian Ilzer având mari șanse să preia echipa.



Antrenorul echipei austriece de fotbal Sturm Graz, Christian Ilzer, a confirmat marți discuțiile cu gruparea germană Hoffenheim, din Bundesliga, pentru a prelua banca tehnică a acestei echipe, după demiterea lui Pellegrino Matarazzo.

„Am avut o discuție telefonică duminică, în care am vorbit despre opțiunea unui transfer”, a spus Ilzer, conform ziarului Kleine Zeitung. „Nu există un termen limită concret, dar în momentul de față lucrurile arată bine”, a adăugat acesta.

Echipa de fotbal Sturm Graz a câștigat pentru a șaptea oară în istoria sa și pentru al doilea an la rând Cupa Austriei, după ce a învins-o cu 2-1 pe Rapid Viena în finala disputată la Klagenfurt, în luna mai.

Așa cum se știe, conducerea clubului german de fotbal Hoffenheim l-a concediat luni pe antrenorul Pellegrino Matarazzo, ca urmare a rezultatelor nesatisfăcătoare din ultimul timp ale echipei.

Hoffenheim, viitoarea adversară a echipei FCSB în Europa League, a remizat în deplasare cu FC Augsburg, 0-0, duminică, în etapa a 10-a din Bundesliga, și a ajuns pe locul 15 în campionat cu doar două victorii. În Europa League, echipa are o singură victorie în patru întâlniri.

Gruparea a anunțat că banca tehnică va fi preluată provizoriu de secunzii Frank Frohling și Benjamin Hubner, până va fi adus un nou antrenor principal.

„Decizia nu a fost una ușoară, mai ales că în ultimul timp am avut discuții deschise și sincere cu antrenorul Matarazzo”, a spus directorul sportiv Andreas Schicker. „Cu toate acestea, mai mulți factori ne-au determinat să punem punct colaborării noastre. Nu doar faptul că în campionat avem doar 9 puncte în zece etape, dar am observat și o inconsistență a jucătorilor, o lipsă de performanță”, a adăugat acesta.

Conform presei sportive din Germania, favorit pentru a prelua ca antrenor principal echipa ar fi tehnicianul echipei austriece Sturm Graz, Christian Ilzer (47 ani).

Hoffenheim este a doua echipă din Bundesliga care se desparte de antrenor în acest sezon, după Bochum, care a renunțat la serviciile lui Peter Zeidler și l-a înlocuit cu Dieter Hecking, scrie Agerpres.

Programul complet al „roș-albaștrilor” în Europa League

FCSB - FC RFS, 26 septembrie, Arena Națională, scor 4-1

PAOK FC - FCSB, 3 octombrie, Stadionul Toumba, scor 0-1

Rangers FC - FCSB, 24 octombrie, Ibrox Park, scor 4-0

FCSB - FC Midtjylland, 7 noiembrie, ora 19:45 - Arena Națională, scor 2-0

FCSB - Olympiacos FC, 28 noiembrie, ora 22:00 - Arena Națională

TSG Hoffenheim - FCSB, 12 decembrie, ora 19:45

Qarabag FK - FCSB, 23 ianuarie 2025, ora 19:45

FCSB - Manchester United, 30 ianuarie 2025, ora 22:00 - Arena Națională

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel