UEFA Euro 2024 Florin Răducioiu, mesajul zilei la 30 de ani de la victoria cu 3-1 contra Columbiei, la CM1994

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

În urmă cu fix 30 de ani, România învingea Columbia la Campionatul Mondial din SUA cu 3-1, iar Florin Răducioiu marca pentru tricolori. 



Florin Răducioiu, fostul număr 9 al naţionalei, a marcat momentul printr-un video din meciul cu Columbia, dar şi printr-un mesaj despre tricolorii de astăzi, care luni, 17 iunie, au învins Ucraina cu 3-0 la EURO 2024.

"Ieri, 3-0 cu Ucraina și cu mine în lacrimi de emoție pentru o națională care sper să ajungă mai mari decât am fost noi.

Azi, 30 de ani, fix azi, de la meciul cu Columbia din 94, când am învins cu 3-1. Și acum am lacrimi în ochi, mai ales să văd imaginile astea pe care nu le-am mai văzut niciodată!

HAI, ROMÂNIA!", a scris Florin Răducioiu pe Facebook. 

Florin Răducioiu spune că greul pentru tricolori la EURO2024 abia acum începe. 

”Nu este deloc o întâmplare. România a jucat un fotbal realist, de mare calitate, bazat pe o soliditate a apărării extraordinară, pe o inteligență tactică dovedită pe întreaga durată a partidei. O echipă care a știut să speculeze greșelile Ucrainei.

Nu aș dori să micșorez meritele echipei naționale, a meritat pe deplin, dar pe de altă parte, echipa Ucrainei a fost inexistentă, m-a surprins. România a început cu dreptul, a început într-o manieră incredibilă, nesperată.

E începutul unei campanii extraordinare. Trebuie să dea continuitate, sunt de acord cu ce a spus nea Mircea (n.r. Lucescu). Greul de acum începe, e o responsabilitate mai mare, va fi un meci mult mai complicat împotriva Belgiei. Am văzut o echipă care m-a surprins prin maturitate”, a spus Florin Răducioiu la emisiunea Studio EURO de la PRO TV.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: UEFA Euro 2024




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel