Superliga Romaniei Florin Motroc explică de ce nu merge sistemul cu trei fundaşi la Rapid

Data actualizării: | Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Florin Motroc a explicat în cadrul unei emisiuni de ce sistemul cu trei fundaşi pe care a vrut Neil Lennon să îl implementeze la Rapid nu funcţionează. 



Rapid a obţinut doar 4 remize şi o înfrângere în primele 5 etape din acest sezon, iar suporterii i-au cerut demisia lui Neil Lennon după remiza de acasă cu Sepsi Sf. Gheorghe, scor 2-2. 

"Din păcate, rezultatele sunt total neplăcute. Suporterii aveau aşteptări destul de mari. S-a schimbat antrenorul, sistemul de joc, au fost aduşi mulţi jucători străini în vară. Necesită timp. E foarte greu să faci o echipă să joace într-un timp foarte scurt, mai ales dacă vrei să implementezi un sistem de joc complicat. În sensul în care dacă mulţi dintre jucători nu l-au mai jucat, e greu de implementat. Ca să ai o idee vizavi de un sistem de joc, trebuie să aduci jucători care să se muleze pe acest sistem, sau jucători care au o calitate extraordinară, ca să nu aibă prea mult de lucru din punct de vedere tactic. 

Îmi aduc aminte că acum vreun an eram în Bahrain şi am adus un jucător de la Lazio Roma. Jucător de echipă naţională a Nigeriei, şapte ani a jucat la Lazio. M-am bazat exact pe ceea ce spun, că avea experienţa necesară în a-mi ordona jocul la mijloc. L-am întrebat în ce sistem se simte bine. Eu nu am jucat cu 3 fundaşi, decât foarte rar, adaptat la anumite momente de joc. L-am întrebat dacă cumva în Italia a lucrat tactic când se schimba sistemul şi mi-a spus că de la o săptămână la alta juca alt sistem, şi că se adaptau în funcţie de adversari. Am rămas şocat, am întrebat cum se adaptau. Mi-a spus că dacă nu ai valoare să te adaptezi direct la sistemul de care are nevoie antrenorul, pleci direct, te dau afară. La echipele puternice sunt aduşi jucători pe care antrenorul nu are timp să îi muleze pe un sistem anume. 

Ce a încercat Lennon la Rapid mi se pare destul de greu, pentru că jucătorii au dat clar de înţeles că nu se pot adapta. Şi la ultimul meci a şi schimbat sistemul de joc, pe fondul presiunii mediatice. Dar degeaba! Jucătorii pe care ei i-au adus trebuie să înţeleagă că trebuie să se adapteze repede la ce vrea antrenorul. Nu e uşor să formezi o echipă când aduci mulţi jucători în vară. 

E clar că atunci când faci o selecţie, trebuie să fii foarte atent ce jucători aduci, cu ce profil, cu ce bagaj al cunoştinţelor în exprimare, şi bineînţeles un antrenor care să se muleze pe ce pot da jucătorii. Sau invers! În condiţiile astea, când aduci un antrenor sau anumiţi jucători, selecţia trebuie făcută cu foarte mare atenţie!", a declarat Florin Motroc la Exclusiv Rapid. 

Florin Motroc a jucat 201 meciuri în Divizia A şi a marcat 20 de goluri. Pentru 

Meciuri jucate în Divizia A, România: 201 jocuri; goluri marcate 20. Pentru Rapid a jucat în perioada 1993-1996, în Divizia A. De altfel, Rapid este şi clubul la care s-a format Florin Motoc. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel