Corvinul Hunedoara îşi păstrează jucătorii şi după eliminarea din cupele europene. Odată cu schimbarea identităţii juridice a clubului, pentru a putea lupta la promovare, clubul a fost obligat să le propună jucătorilor noi contracte. Chiar dacă iniţial s-a spus că nu toţi ar vrea să semneze, antrenorul Florin Maxim a dat vestea cea mai bună suporterilor.
"Au semnat toți jucătorii, cu excepția celor trei. Buș, Roger și Ubbink au venit doar pentru perioada în care am evoluat în Europa”, a declarat Florin Maxim pentru Prosport.
Toţi jucătorii Corvinului ar fi semnat contracte pe doi ani cu clubul, după schimbarea identităţii juridice.
Sergiu Buş şi Desley Ubbink vor rămâne liberi de contract după ce nu au mai prelungit înţelegerile cu Corvinul, în timp ce brazilianul Roger Junior se va întoarce la Universitatea Cluj, club care îl împrumutase la Corvinul pentru meciurile din cupele europene.
Impresarul Bogdan Apostu a declarat, după înfrângerea usturătoare a Corvinului în Conference League, 6-1 cu Astana, că echipa lui Florin Maxim şi-a atins limitele.
"E greu să-mi găsesc cuvintele după un astfel de meci. E clar că e o mică catastrofă, n-aș spune neapărat un dezastru. L-aș cataloga mai degrabă ca pe un accident. E primul astfel de rezultat al Corvinului din istoria modernă.
Trebuie să fim sinceri și să spunem că asta e limita Corvinului, raportat la nivelul european. Am încercat să suplinim diferențele de valoare și buget, dar s-a putut doar până la un punct.
Jucătorii Corvinului au aceste limite, când sunt puși la un nivel la care n-au mai jucat niciodată, cedează. Dar nu trebuie blamați, au dat totul. Eu cred că diferența de valoare a fost compensată de dorință, dar asta merge până la un punct. A fost o victorie mai mult decât meritată a celor de la Astana.
Asta e situația, îmi pare rău, trebuie să fim alături de ei și la rău, cum am fost și la bine. Drumul a durat două zile, normal c-a avut importanță. Dar, să recunoaștem, n-a fost principalul motiv pentru greșelile individuale. Și ei au venit la Sibiu”, a declarat Apostu, la Fotbal Club.
Câştigătoarea Cupei României joacă în turul III al competiţiei joi, 22 august, de la ora 17:30, împotriva celor de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Meciul se va disputa la Drobeta Turnu Severin.
Corvinul Hunedoara a câştigat ultima ediţie a Cupei României după ce a învins-o pe Oţelul Galaţi în finală, la loviturile de departajare. Până în finală, Corvinul a trecut de CFR Cluj în sferturi, dar şi de FC Voluntari în semifinale.
Trupa lui Florin Maxim a disputat în această vară 6 meciuri în competiţiile europene, înregistrând o victorie, un rezultat de egalitate şi 4 înfrângeri.