România debutează contra Cehiei la Campionatul European de Handbal Feminin, vineri, 29 noiembrie, de la ora 19:00. Selecţionerul Florentin Pera transmite că Cehia este favorită în meciul cu tricolorele.
„Eu cred că suntem pregătiți să facem față rigorilor unui Campionat European. Chiar dacă nu plecăm favoriți în grupă, eu am încredere că echipa se va mobiliza exemplar.
De la primul meci îmi doresc atitudine, să văd că nu cedăm lupta în niciun moment. Să văd că arătăm o echipă care își dorește să performeze, care își dorește să progreseze și care își dorește să se consolideze pentru a ajunge la un nivel de performanță care să ne aducă calificarea la Jocurile Olimpice din 2028.
Joi a fost un antrenament reușit. Am simțit toate jucătoarele motivate, sunt convins că va fi o mobilizare exemplară în meciul cu Cehia.
Cehia pleacă favorită. Are mai multe avantaje. Vorbim în primul rând și de omogenitate, joacă de mai mult timp împreună. Noi avem schimbată echipa națională în proporție de peste 50%”, a spus Florentin Pera într-o conferință de presă susținută la Debrecen.
România debutează la EURO pe 29 noiembrie, de la ora 19:00, contra Cehiei. Pe 1 decembrie, tricolorele înfruntă Muntenegru, iar pe 3 decembrie joacă ultimul meci al grupei, cu Serbia.
Primele două clasate se califică în grupele principale.
Ramona Farcău a jucat 214 meciuri şi a marcat 688 de goluri pentru naţionala României, alături de care a participat la două ediţii de Jocuri Olimpice, în 2000 şi 2008.
Întrebată cum trăieşte meciurile naţionalei, Ramona Farcău a spus că "Așa cum trăiesc fiecare meci al naționalei, din momentul în care m-am retras: cu speranță și regrete totodată că ne îndepărtăm tot mai mult de nivelul la care era România când eram în teren. Personal, nu mă interesează aceste cote. Îmi doresc, chiar dacă șansele de a ajunge într-o fază superioară a competiției sunt destul de mici, să văd o echipă națională care are curaj, joacă în viteză și fără complexe. Indiferent de rezultat, dacă vom vedea elemente dătătoare de speranță, vom privi cu optimism spre viitor, însemnând că putem crește o nouă generație de excepție. Fetele trebuie să meargă cu încredere, să se bucure de fiecare minut de joc la acest nivel și să dea tot ce au mai bun. Ce o ieși vedem la final. Să joace fără presiune, asta e important. Lumea le susține, acceptăm că pornesc la drum fără experiență la nivel mare și nu au motive să joace cu trac. Toată țara le va ține pumnii strânși și toată lumea va trăi cu emoție meciurile naționalei".