Clubul FC Rapid a decis să sară în ajutorul unui suporter care şi-a pierdut casa într-un incendiu.
"Familia Rapid rămâne unită în fața obstacolelor de orice fel. Atunci când un prieten se află în momente dificile, suntem o mare brigadă.
Unul dintre suporterii devotați ai Rapidului, Radu (Rekinu), membru al brigăzii Moldova Vișinie, trece printr-o grea încercare. Casa sa a fost distrusă de un incendiu, iar el și familia sa au nevoie de sprijinul comunității rapidiste. Iar ea a venit...Rapid.
Pentru a-i ajuta să-și reconstruiască viața, clubul a scos la licitație 5 tricouri de colecție ale următorilor jucători: Săpunaru, Siegrist, Pop, Manea și Ignat, cu autografele acestora. Mai mult decât atât, ne bucurăm să anunțăm că alături de noi este și Fundația Mobexpert, care va sprijini această cauză, oferind produse, pentru a-i veni în ajutor lui Radu și familiei sale.
PRIMVS DERBY, PRIMA FAMILIE
Mai mult decât atât, clubul sare în ajutorul fratelui rapidist cu 3% din încasările obținute din vânzarea biletelor la meciul cu Petrolul Ploiești, de pe 29 noiembrie.
Ca în multe alte momente, oamenii Rapidului demonstrează că pot transforma un moment de încercare într-un început de drum, plin de speranță", transmite clubul giuleştean. .
Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius Şumudică a anunţat de câte puncte are nevoie echipa până la finalul returului pentru a fi sigură de participarea în playoff.
"E foarte important că am pus la punct defensiva, pentru că în momentul în care nu primeşti gol ai cel puţin un punct în buzunar. Dacă reuşeşti să marchezi, e clar că le vei lua şi pe celelalte 2. Eu am spus, în momentul în care am venit aici, că îmi doresc să clădesc, să construiesc ceva, iar când fac asta o fac şi cu ceea ce înseamnă partea defensivă. Am reuşit până acum, vom vedea ce va mai fi.
Targetul meu este playoff-ul, în primă fază. Dacă în prima parte a sezonului am spus că trebuie să ajungem undeva la 20 de puncte, pentru că plecasem cu un mare handicap, doar 5 puncte în 6 etape. Am ajuns la 20 de puncte, am mai luat 3 acasă. Acum cred că ne mai trebuie încă 20 ca să accedem în primele 6. Ăsta este targetul şi ne gândim la puncte înainte de fiecare meci", a declarat Marius Şumudică.