Superliga Romaniei FC Botoşani l-a adus pe Zoran Mitrov de la Petrolul

Data publicării:
Facebook Zoran Mitrov
Facebook Zoran Mitrov

Zoran Mitrov a semnat cu FC Botoşani. 



"Bine ai venit, Zoran Mitrov!

FC Botoșani anunță transferul mijlocașului ofensiv Zoran Mitrov, ultima oară la Petrolul Ploiești. În vârstă de 21 de ani, fotbalistul crescut de UTA Arad a mai evoluat pentru juniorii lui Sassuolo, dar și pentru formații precum Ripensia Timișoara și FC Brașov.

Mult succes, Zoran!", transmit botoşănenii pe Facebook. 

Marius Suller, antrenorul secund al celor de la FC Botoşani, a vorbit despre situaţia grea în care se află echipa, ultima poziţie în clasament, dar şi despre ce trebuie făcut pentru salvarea de la retrogradare. 

"Suntem într-o situaţie în care nu ne mai permitem să avem alte gânduri decât cele de a face tot ce depinde de noi pentru a ne salva de la retrogradare. Suntem conştienţi de situaţia în care ne aflăm, este o situaţie foarte grea, dar cred cu tărie că, cu multă muncă, cu multă perseverenţă, cu o stare de spirit foarte bună şi cu o organizare de joc bună ne putem salva de la retrogradare. 

Sunt momente de căutări, de frământări, în ceea ce priveşte lotul. Sper ca în scurt timp să putem să stabilizăm un lot cu care să ne putem bate pentru ceea ce înseamnă evitarea retrogradării. Sunt jucători care au venit, alţii pleacă, sper să stabilizăm în câteva zile un lot competitiv, ca să abordăm cu ei această a doua parte a campionatului. 

Sunt 9 meciuri de campionat rămase, plus 9 meciuri de play-out. Trebuie să abordăm fiecare meci ca o finală, să scoatem maximum din fiecare joc, adică punct sau puncte. Şi la sfârşit sper că, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne vom bucura cu toţii. 

La orice echipă, aportul fanilor e foarte important, deci sper să vină în număr cât mai mare", a declarat Marius Suller pentru canalul de youtube al clubului. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei





pixel