Există o multitudine de lucrări științifice relevante care demonstrează că exercițiile fizice pot preveni boli precum cancerul, ateroscleroza, diabetul, îmbătrânirea, dar chiar și formele grave de Covid-19 și Long Covid.
Medicul Bogdan-Alexandru Hagiu, conferențiar dr. la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a declarat că implementarea unui stil de viață activ poate preveni cu 40% apariția unor boli grave precum cancerul.
Hagiu a relatat că există o multitudine de lucrări științifice relevante care demonstrează că exercițiile fizice pot preveni cancerul, ateroscleroza, diabetul, îmbătrânirea, dar chiar și formele grave de Covid-19 și Long Covid.
„În acest sens vreau să mă refer în primul rând la boala canceroasă. În lucrarea 'Can whole body vibration enhance chemotherapy' din Medical Hypotheses, 2024, sugerez că vibrațiile mecanice, care sunt tot o formă de exerciții fizice, ar putea amplifica efectul chimioterapiei în cazul tumorilor cu localizare abdominală.
Am menționat acolo și faptul cunoscut deja că mușchii activi în timpul efortului secretă niște proteine ce distrug celulele canceroase. Datorită eliberării acestor miokine în cursul efortului fizic din mușchii striați, omul sănătos poate preveni apariția tuturor tipurilor de cancer, pentru unele tumori eficiența fiind chiar de 40%.
Procentele ar putea fi mult mai mari în cazul executării corecte și susținute pe tot parcursul vieții a programelor de exerciții. și atunci de ce să ne punem toată speranța în niște suplimente care deocamdată și-au dovedit eficiența doar în experimentele de laborator? Mai mult decât atât, unele miokine au capacitatea de a preveni ateroscleroza, cauză de infarct miocardic și accidente vasculare cerebrale, diabetul și chiar îmbătrânirea, având efect anti-aging.”, a declarat acesta.
De asemenea, specialistul a mai explicat că renunțarea la exercițiile fizice, chiar și în cazul unei persoane active, reduce beneficiile în doar cinci săptămâni de la abandonarea acestora. Hagiu a mai spus că și excesul exercițiilor aduce dezavantaje, fiind nevoie ca acestea să fie executate corect.
„Trebuie evitat excesul, supraantrenamentul. Ideal ar fi ca exercițiile fizice să fie efectuate sub îndrumarea și supravegherea unui antrenor. În cazul unor antrenamente bine conduse, deci atunci când efortul fizic este dozat, după trei săptămâni cortizolul, numit și hormonul de stres, scade la un nivel care permite prevenirea diabetului și chiar tratarea unor boli psihice.
Dacă antrenamentele sunt prea frecvente și intensitatea efortului este prea mare, cortizolul eliberat în exces începe să distrugă matricea proteică a celulelor, cu scăderea imunității printre altele. O altă problemă constă în faptul că pentru a preveni apariția afecțiunilor discutate, exercițiile fizice trebuie efectuate în mod constant pe tot parcursul vieții.
După cinci săptămâni de la încetarea practicării unui sport sau programelor de exerciții, chiar în eventualitatea în care se mențin masa musculară și compoziția corporală, adaptările celulare care determină prevenirea bolilor se pierd. Rezultă că sedentarismul este periculos inclusiv la cei care au practicat un sport sau au avut un stil activ de viață dar nu l-au continuat.”, a mai declarat Hagiu, pentru Agerpres.