Vineri, 14 iunie, începe EURO 2024, turneu final la care este prezentă şi România. Este, de altfel, primul turneu la care tricolorii participă de la EURO 2016 încoace.
În 2016, cu Anghel Iordănescu pe bancă, tricolorii au reuşit să ajungă la EURO şi au jucat şi meciul de deschidere, contra Franţei, ţara gazdă.
Partida a fost una curajoasă pentru tricolori, care au ratat mari ocazii. Încă din minutul 3 Bogdan Stancu putea deschide scorul, dar Hugo Lloris a scos mingea de pe linia porţii. Francezii au deschis scorul abia în minutul 57, dar România a egalat doar 8 minute mai târziu, prin Bogdan Stancu.
Tricolorii s-au înclinat, în cele din urmă, după ce Payet a prins un şut care l-a lăsat fără speranţe pe Tătăruşanu, în minutul 89. Înfrângere, dar cu capul sus.
A urmat partida cu Elveţia, singurul meci din care România a reuşit să plece neînvinsă la EURO 2016, 1-1, şi tricolorii au obţinut singurul lor punct de la turneul final. Pentru că ultima partidă a fost contra Albaniei.
În ciuda faptului că tricolorii se puteau califica mai departe cu o victorie şi a faptului că albanezii nu mai învinseseră România de 68 de ani, Sadiku a marcat şi i-a trimis pe jucătorii României acasă.
Fundași: Cristian Săpunaru (Pandurii Târgu Jiu), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Vlad Chiricheș (SSC Napoli), Valerică Găman (Astra Giurgiu), Dragoș Grigore (Al Sailiya), Cosmin Moți (Ludogorets Razgrad), Răzvan Raț (Rayo Vallecano), Steliano Filip (Dinamo Bucuresti)
Mijlocași: Mihai Pintilii, Adrian Popa, Alexandru Chipciu, Nicolae Stanciu (FCSB), Ovidiu Hoban (Hapoel Be’er Sheva), Andrei Prepeliță (Ludogorets Razgrad), Gabriel Torje (Osmanlispor), Lucian Sânmărtean (Al Ittihad)
Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets Razgrad), Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Florin Andone (Cordoba), Denis Alibec (Astra Giurgiu)