Atacantul norvegian Erling Haaland a înscris 2 goluri în victoria lui Manchester City, scor 3-1, cu Young Boys Berna. Acum, se consideră că acesta poate face din marcarea a 52 de goluri pe sezon o "obişnuinţă".
Cel puţin asta spune Joe Cole, fost mijlocaş la Chelsea şi naţionala Angliei. În acest sezon, Erling Haaland a marcat 11 ori, însă nu reuşise până la meciul cu Young Boys să înscrie în Champions League. Dar, odată cu cele două goluri marcate în Elveţia, Haaland a ajuns la 115 goluri în care a fost implicat în cele 100 de apariţii în toate competiţiile la nivel de echipă de club, el marcând 96 de goluri şi oferind 19 asisturi.
"Cred că 52 de goluri pe sezon pot fi o obişnuinţă pentru el. Nu pare să dea înapoi, se mişcă constant, este cel mai bun atacant din fotbalul mondial. Practic, odată cu dubla asta din Elveţia, ordinea s-a restaurat. A fost bun toată seara, şi-a păstrat calmul, a marcat. Manchester City sunt o echipă mare, sunt obişnuiţi să câştige, aşa că prestaţia nu a fost nimic ieşit din comun", a declarat Joe Cole, citat de Daily Mail.
Şi Pep Guardiola l-a lăudat pe atacantul său, dar a încercat să şi ia o parte din presiunea de pe umerii norvegianului.
"Oamenii se aşteaptă ca el să marcheze patru goluri. Îşi doresc mulţi ca el să eşueze. Îmi pare rău pentru ei, Haaland va înscrie goluri toată viaţa. E adevărat, ne lipsesc uneori jucători cu abilităţile lui De Bruyne, care găseşte ultima pasă, sau Gundogan. Dar este important că Haaland a jucat cum a jucat, pentru că va continua să înscrie până în ultima sa zi pe terenul de fotbal", a declarat Pep Guardiola, conform aceleiaşi surse.
Şi Joleon Lescott, fost fundaş al lui Manchester City, crede că Haaland este cel mai bun număr 9 de pe planetă.
"Cred că este judecat pe baza standardelor impuse chiar de el, şi sunt destul de ridicat. Anul trecut pe vremea asta avea deja 3 sau 4 hattrickuri, aşa că eu cred că asta aşteptăm de la el în fiecare meci. Faptul că are 11 goluri în 14 meciuri e oricum remarcabil. Orice atacant şi-ar dori cifrele astea. Este principalul marcator din campionat, se descurcă bine", a declarat englezul.