Președintele Franței a făcut parte dintr-un eveniment caritabil, în cadrul căruia au jucat și alte legende ale fotbalului din Hexagon.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a jucat, miercuri, într-un meci în scopuri caritabile, alături de foste glorii ale fotbalului francez și mondial, reușind să transforme o lovitură de la 11 metri, informează presa din Hexagon.
Meciul respectiv, organizat de Variete Club de France (VCF) și dedicat susținerii operațiunii „Pieces jaunes”, sponsorizată de soția președintelui francez, Brigitte Macron, a avut loc la Plaisir, în regiunea Ile-de-France.
Emmanuel Macron a evoluat pentru echipa VCF Vendroux, cu numărul 3 pe spate, alături de Marcel Desailly, Didier Deschamps, Didier Drogba, Laurent Blanc și Eden Hazard, între alții. Adversara lor a fost o selecționată antrenată de celebrul tehnician francez Arsene Wenger, care a avut în componență vedete precum Samuel Eto'o, El Hadji Diouf și Daniel van Buyten.
????????⚽️ Emmanuel Macron joue actuellement un match de football avec le Variétés Club de France au profit des Pièces jaunes. pic.twitter.com/pBBZORvSeQ
— AlertesInfos (@AlertesInfos) April 24, 2024
Echipa președintelui francez s-a impus în final cu scorul de 5-3, grație unui hat-trick reușit de Robert Pires în prima repriză și a unui penalty transformat chiar de Macron în repriza secundă.
Meciul a permis colectarea sumei de 57.500 de euro în profitul operațiunii „Pieces jaunes”, care are ca scop îmbunătățirea condițiilor de spitalizare a copiilor și adolescenților, scrie Agerpres.