Emma Răducanu, jucătoarea de tenis britanică cu origini româneşti, a confirmat că va reveni pe teren în 2024.
Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu, campioana din 2021 de la US Open, a confirmat pentru BBC că speră să reia activitatea competiţională la începutul sezonului viitor, informează DPA.
Sportiva în vârstă de 20 de ani, al cărei tată este român, este indisponibilă de şase luni după ce a suferit operaţii la încheieturile mâinilor şi la gleznă în urma unor accidentări succesive.
Emma Răducanu a afirmat că nu a stabilit o dată pentru întoarcerea ei în circuitul WTA, dar "se va întoarce cu siguranţă la începutul sezonului viitor", scrie Agerpres.
Răducanu, care a coborât pe locul 280 după ce a fost pe poziţia a 10-a, a spus: "Voi reveni probabil cu o clasare mai proastă, însă de fapt abia aştept să o iau de la capăt, un fel de resetare".
"Sunt deja pregătită pentru asta, aşa că acum pot să merg mai departe şi să continui să construiesc de aici. Mai am noi obiective, lucruri noi pe care vreau să le ating. Dar mai am vreo 15 ani de carieră, aşa că nu mă grăbesc", a adăugat sportiva.
Răducanu nu a confirmat cine o va antrena când va relua competiţia, după ce a avut cinci antrenori în ceva mai mult de doi ani.
În opinia lui Răducanu, curiozitatea ei ar fi putut fi o problemă pentru unii din antrenori.
"Le pun o mulţime de întrebări antrenorilor mei. În anumite ocazii nu au reuşit să răspundă întrebărilor pe care le-am pus, aşa că poate de aceea s-a terminat. Este un lucru pe care l-am făcut mereu. Continui să provoc şi să le pun întrebări antrenorilor şi să le provoc gândirea. Nu sunt cineva căruia să-i poţi spune ce să facă şi o va face, trebuie să înţeleg de ce şi apoi o voi face", a continuat jucătoarea.
Răducanu a cucerit primul său titlu de Grand Slam în 2021 la New York, la doar 18 ani, după ce a acces pe tabloul principal venind din calificări.
Ea nu a mai jucat însă din luna aprilie a acestui an şi a ratat turneele de la Roland Garros, Wimbledon şi US Open.