Liga Campionilor Elias Charalambous, sigur de un singur lucru înainte de returul cu Maccabi. "Am spus-o dinaintea meciului tur"

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

FCSB joacă miercuri cu Maccabi Tel Aviv în returul turului II preliminar al Ligii Campionilor. În prima manşă, scorul a fost egal, 1-1. Meciul retur se joacă la Budapesta. 



Elias Charalambous, antrenorul roş-albaştrilor, a prefaţat partida. 

”Din punctul meu de vedere, aşa cum v-am spus la început, câştigătoarea era clar că se va decide după meciul de mâine (n.r. miercuri, 31 iulie). Ne cunoaştem mai bine acum, cu siguranţă meciul se va decide la mici detalii. Trebuie să fim concentraţi 100%, să ne păstrăm energia, să fim competitivi şi în cea mai bună formă, pentru a putea trece în următorul tur.

Simt şi sunt sigur că jucătorii mei sunt concentraţi şi abia aşteaptă să joace mâine. Singurul lucru pe care îl avem în minte e să ne calificăm. Ştim că va fi greu, dar repet, trebuie să dăm tot ce avem mai bun pentru a ne face fanii fericiţi.

Aşa cum am mai spus-o, va fi 50-50. Am arătat că suntem două echipe egale. Un meci de genul acesta va fi decis de mici detalii, aşa văd eu lucrurile. Şansele sunt egale.

Nu ştiu dacă vor fi 90 de minute, dar vor fi prelungiri. (n.r. sunteţi pregătiţi şi pentru penalty-uri) Suntem pregătiţi pentru orice. În toate sesiunile de antrenamente, avem penalty-uri, nu aşteptăm doar astfel de meciuri pentru a ne antrena. Suntem pregătiţi, jucătorii sunt motivaţi.”, a spus tehnicianul cipriot, la conferința de presă. 

Mesaj pentru FC Botoşani 

LPF a decis amânarea partidei dintre FCSB şi Botoşani, care trebuia să aibă loc sâmbătă, 3 august. 

”Vreau să le mulţumesc celor de la Botoşani, e ceva special pentru fotbalul românesc, toată lumea vrea să trecem mai departe. Asta aduce un plus fotbalului românesc. E un lucru bun pentru noi. Din nou, mulţumim, Botoşani”, a mai adăugat cipriotul. 

"Partida dintre FC Botoșani și FCSB, programată sâmbătă, 3 august, cu începere de la ora 22.00 și contând pentru etapa a 4-a a Campionatului Național SuperLiga României a fost amânată pentru o dată care va fi comunicată ulterior.

Reprogramarea acestui joc s-a făcut la solicitarea clubului FCSB și are acordul clubului organizator, FC Botoșani", a transmis LPF.

În etapa a III-a, FCSB a pierdut pe teren propriu, în Ghencea, cu Oţelul Galaţi, scor 0-2, în timp ce FC Botoşani s-a impus la Constanţa, contra Farului, scor 1-0. 

Elias Charalambous şi-a criticat jucătorii după meciul cu Oţelul 

”La începutul primei reprize ne-am creat câteva ocazii de a înscrie, dar în repriza a doua nu am mai reușit acest lucru. Trebuie să înțelegem că fără atitudine, fără pasiune, nu putem face nimic. Vom schimba această situație, trebuie să facem totul pentru a reuși acest lucru. Dacă vom trebuie să jucăm cu aceeași jucători din 3 în 3 zile o vom face. 

Spiritul și atitudinea pe care jucătorii au arătat-o în repriza a doua nu a fost pe placul nostru. Nu putem continua așa. este o problemă. Nu e vorba doar de erorile comise de Vlad Chiricheș, mai mulți jucători au făcut greșeli personale.

Vreau să găsesc motivul pentru acest lucru. Dacă ne gândim doar la meciul viitor din Europa (n.r. cu Maccabi Tel Aviv în Champions League) este o problemă. Mereu am spus că cel mai important meci este cel din prezent. 

Trebuie să ne recuperăm pentru meciul viitor. și să ne schimbăm atitudinea, pentru că altfel nu vom putea face nimic. Am primit goluri foarte ușor, iar asta ne îngrijorează. E normal ca fanii să fie nemulțumiți, ei vor să câștigăm”, a spus Charalambous, la flash-interviu. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Liga Campionilor




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel