Antrenorul cipriot al celor de la FCSB a prefațat duelul cu Oțelul Galați, din a 18-a etapă a Superligii, dar a ținut să le transmită tuturor românilor un mesaj, cu ocazia zilei naționale.
„Avem un meci cu un adversar dificil care a arătat, de la începutul acestui sezon, că pune în dificultate toate echipele. Știm că vom avea un meci dificil mâine, dar noi mergem acolo să dăm tot ce e mai bun pentru a câștiga aceste trei puncte care ne vor aduce tot mai aproape de primele poziții în clasament. Ăsta e obiectivul nostru.
Oțelul ne pune în dificultate. Știm că trecutul e trecut, nu ne pot influența rezultatele de atunci, dar e o echipă cu care trebuie să lupți, să suferi. E un meci după un duel din Europa League, dar am mai avut astfel de momente în acest sezon. Știm cum să ne pregătim. Băieții au avut patru zile la dispoziție de la ultimul meci, deci cred că a fost destul pentru a se recupera.
Ngezana e 100%, va fi în lotul pentru mine. Baba și Pantea au făcut antrenamentul, sunt înapoi în echipă. Va fi frig pentru noi, nu pentru băieți, că ei se vor încălzi. Și pentru voi va fi frig (n.r. jurnaliști), dar asta e normal - așa e în România, în iarnă e frig. E pentru toți la fel, toate echipele joacă în aceleași condiții. Nu avem scuze, trebuie să ne adaptăm, așa că asta vom face și mâine (n.r. luni).”, a declarat antrenorul Elias Charalambous, la conferința de presă premergătoare meciului cu Oțelul Galați.
CITEȘTE ȘI Dorinel Munteanu vrea să câștige și în retur cu FCSB: „Pregătim jocul la victorie”
Tehnicianul cipriot a început conferința transmițând o urare tuturor românilor, cu ocazia zilei naționale. Charalambous a promis că va întreține astfel de evenimente în limba română când se va simți pregătit 100%, întrucât nu dorește să facă greșeli. Totuși, antrenorul a declarat că înțelege foarte bine limba și că este conștient de faptul că a discuta în română este o formă de a-și arăta respectul față de țara noastră.
„La mulți ani, români, la mulți ani, România! Știu că este o zi specială pentru români astăzi, așa că îmi exprim respectul față de oameni și față de țară prin a ura cele mai bune gânduri. Să fiu sincer, mă simt ca acasă în România.
E ca a doua mea casă, încă din prima zi în care am ajuns aici. Vorbesc despre oameni, mai ales staff-ul alături de care lucrez. Și când ies din București, simt căldura oamenilor și asta mi-au făcut zilele mai ușoare din prima zi. Culturile noastre și mentalitățile noastre sunt apropiate, așa că a fost ușor să mă adaptez. Sigur, și mâncarea e fantastică aici, așa că e ceva ce-mi place, e o țară în care mă simt foarte bine.
Încerc (n.r. să vorbesc română), înțeleg multe lucruri, pot vorbi română, dar prefer să folosesc limba engleză în conferințele de presă pentru a explica mai bine și să mă înțelegeți mai ușor. Nu vreau să fac greșeli...
Vreau ca mesajul meu să ajungă cât se poate de clar la voi, așa că, în momentul în care mă voi simți capabil să explic 100% ceea ce vreau să transmit în limba română, o voi face. Și acesta ar fi și un mod în de a-mi exprima respectul față de voi toți. Încerc, chiar m-am îmbunătățit mult din acest punct de vedere, înțeleg totul, așa că... fiți atenți! Sper că într-o zi o voi face.”, a mai declarat el.
Oțelul Galați - FCSB, din a 18-a etapă a Superligii, are loc luni, 2 decembrie, de la ora 20:30, pe stadionul „Oțelul” din Galați. În meciul tur, oțelarii au câștigat cu 2-0 pe terenul campioanei en-titre.
În clasamentul actual al Superligii, Oțelul se clasează pe a 9-a poziție, cu 23 de puncte, în timp ce FCSB are 27 de puncte, fiind pe locul 5.