Echipa nationala Edi Iordănescu, apel la echilibru înaintea meciului cu Belgia: „Trebuie să fim ponderați!”

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Selecționerul Edward Iordănescu a transmis un mesaj înainte ca echipa națională a României să înfrunte Belgia, în cel de-al doilea meci de la Campionatul European de fotbal din Germania.



După succesul echipei naționale a României cu Ucraina din meciul de debut de la EURO 2024, scor 3-0, selecționerul român solicită echilibru.

Acesta a transmis un mesaj de mulțumire și apreciere tuturor suporterilor, anunțând că trebuie să existe o stare de calm și echilibru înainte de meciul împotriva Belgiei.

Mesajul lui Edward Iordănescu

„Înainte de orice, vreau să vă mulțumesc, dragi suporteri români, pentru sprijinul incredibil pe care l-ați oferit echipei naționale și prin care am obținut o victorie extraordinară în meciul de debut la EURO 2024. Cuvintele chiar sunt prea puține acum ca să îmi exprim întreaga recunoștință. Din tribune, de acasă și din fiecare colț al lumii, am simțit cum prin afecțiunea voastră devenim toți o singură inimă luptătoare, din prima secundă și până la capăt!

În același timp, vreau să mulțumesc jurnaliștilor români pentru aprecieri dar, mai ales, pentru contribuția lor la o atmosferă în jurul echipei naționale în care am putut pregăti optim meciul cu Ucraina și de care ne bucurăm în toate aceste zile la EURO 2024.

Îmi doresc să transmit acest mesaj azi pentru că ne-am bucurat toți, cu toată ființa, de entuziasmul produs prin victoria cu Ucraina. Am fost fericiți pentru că ne-am îndeplinit o primă parte din misiune, făcând fericiți milioane de români.”, a spus Edi Iordănescu.

 

„Nu cred că drumul cel bun e unul al extremelor”

„Dar, de acum, avem nevoie de echilibru. Am avut nevoie de mult mai mult decât am arătat în preliminarii ca să învingem Ucraina. Și am reușit asta. Acum, avem nevoie de mult mai mult decât am arătat cu Ucraina pentru a lupta în meciul cu Belgia și a obține ceea ce ne dorim.

Așadar, e nevoie de calm și echilibru. Trebuie să fim ponderați ca să putem rămâne conectați și inteligenți, cu o luciditate realistă care să ne protejeze resursele de orice fel înaintea acestui al doilea meci din grupă.

Fac acest apel și pentru că venim după un adevărat carusel de emoții în receptare trăit doar la extreme. De la starea dinaintea preliminariilor, la euforia calificării din postura de echipă neînvinsă și câștigătoare de grupă. Apoi, la reacțiile diametral opuse de după amicalele dinaintea turneului final. Acum, după 3-0 cu Ucraina, riscăm să ne fixăm în altă extremă. Și nu cred că drumul cel bun e unul al extremelor. Niciodată și nicăieri!

Tot ce am obținut împreună până acum s-a făcut plecând de la realism. Am fost realiști cu limitele noastre, ni le-am asumat curajos ca să ni le putem depăși. Și am făcut-o! O dată în calificări, încă o dată cu Ucraina.

E un apel personal: acum, trebuie să fim iarăși realiști. Ca să le depășim din nou, în fața unui adversar extrem de valoros și rănit după 0-1 cu Slovacia.

Și am convingerea că le vom depăși iar! Prin echilibru, prin disciplina muncii și sacrificiul care ne caracterizează, prin spiritul de luptă neîncetată pentru fiecare bucată de teren, din prima secundă și până la capăt!

Echilibrați, uniți și cu tot sufletul pe teren, până la capăt!”, a mai spus selecționerul echipei naționale a României.

Programul și rezultatele parțiale ale României la EURO 2024

- Luni, 17 iunie: România – Ucraina (München, 3-0)

- Sâmbătă, 22 iunie: Belgia – România (Köln, 22:00)

- Miercuri, 26 iunie: Slovacia – România (Frankfurt, 19:00)

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel