Echipa nationala Edi Iordănescu a vorbit cu Ianis Hagi şi Andrei Raţiu, în vederea EURO 2024. Mesajul selecţionerului către cei doi internaţionali

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Selecţionerul Edi Iordănescu a fost în Spania şi a urmărit la lucru mai mulţi internaţionali. Cu toate acestea, Iordănescu a avut un mesaj pentru Ianis Hagi şi Andrei Raţiu, legitimaţi la Deportivo Alaves, respectiv Rayo Vallecano. 



”Am fost după băieţii noştri. Am prioritizat să merg acolo unde sunt probleme. Jucători importanţi, jucători care au dus greul acestei campanii, care au contribuit decisiv la calificarea României şi care sunt la un nivel bun.

Din păcate, avem din ce în ce mai puţini jucători la un nivel bun. Cu calificarea asta am sperat şi sper în continuare că se vor mişca lucrurile.

Sunt şi semne pozitive, dar sunt şi câteva semne negative. Ce am făcut acum, am făcut de când am preluat echipa naţională. Nu e prima oară şi cu siguranţă nici ultima când mă deplasez şi încerc să reacţionez atunci când sunt probleme. Încercăm să gestionăm cum se poate.

"Sunt dezamăgit şi vin dezamăgit"

Pentru băieţii noştri orice efort contează. Orice pentru ei, sunt alături de ei. Sunt dezamăgit şi vin dezamăgit pentru că cei doi nu au jucat însă vin încrezător.

Eu am încredere în ei, i-am asigurat de asta. Am fost acolo să le dau un mesaj de încredere, aşa cum le-am dat şi în trecut altor colegi ai lor. Am fost acolo pentru că mi-am dorit să vorbesc cu conducătorii cluburilor lor, ceea ce am făcut şi în trecut. Şi nu în ultimul rând, sau în mod special pentru mine, cu antrenorii lor.

Sunt optimist pentru ei, mă gândesc şi la alţi jucători care mai traversează perioade mai puţin faste. O să vedem dacă mai plec pentru că a început şi competiţia noastră.

Cu toată dragostea mea pentru ei şi cu tot suportul, pot să fac asta până la un anumit punct. După care depinde foarte mult de ei.

Cei doi pe care i-am vizitat sunt băieţi deosebit de echilibraţi, calculaţi, inteligenţi. Sunt jucători valoroşi şi îmi doresc să îşi rezolve cât mai repede problemele pentru că trebuie să înţelegem cu toţii că la EURO ne e imposibil să performăm dacă nu avem jocuri în picioare şi nu avem o bază solidă. Dacă vrem să facem o figură frumoasă la EURO, şi cred că toată România vrea, trebuie să dăm cu putere înainte şi ei trebuie să lupte mai mult şi să se impună la club”, a declarat Edi Iordănescu, conform AS.ro.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel