Selecționata Germaniei a părăsit Campionatul European de fotbal în faza sferturilor de finală, fiind învinsă de echipa ce urma să devină campioana EURO 2024, Spania.
Internaționalul german Thomas Muller, câștigător al Cupei Mondiale din 2014 și vedeta echipei Bayern Munchen, și-a anunțat oficial, luni, retragerea de la echipa națională a țării sale după eliminarea „Mannschaft” în sferturile de finală ale EURO 2024.
„După 131 de meciuri internaționale și 45 de goluri, eu spun astăzi la revedere Vulturului (emblema echipei Germaniei)”, a anunțat jucătorul într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare.
Muller și-a făcut debutul la naționala Germaniei în martie 2010 și a adunat 131 de selecții, fiind al treilea într-un clasament național all-time, după Lothar Matthaeus (150) și Miroslav Klose (137).
După ce Germania a părăsit prematur Cupa Mondială din 2018, după faza grupelor, selecționerul Joachim Loew a renunțat în 2019 la Muller, precum și la fundașii Mats Hummels și Jerome Boateng.
Thomas Muller a revenit în lotul național la EURO 2020, la care Germania a fost eliminată de Anglia, în optimi. La EURO 2024, pe teren propriu, Muller a jucat din postura de rezervă în meciul de debut, cu Scoția (5-1), precum și în partida cu Spania, din sferturile de finală (1-2 după prelungiri), scrie Agerpres.