Union Berlin a decis să îl demită pe antrenorul Urs Fischer.
Echipa germană de fotbal Union Berlin s-a despărţit de antrenorul Urs Fischer, după ce a ajuns pe ultimul loc în Bundesliga după o serie de 14 partide fără victorie, a anunţat clubul, miercuri, citat de DPA.
Union Berlin şi antrenorul Urs Fischer s-au despărţit cu efect imediat. Decizia a fost luată de comun acord de preşedintele lui Union, Dirk Zingler, şi de Fischer, în timpul unei întâlniri care a avut luni după-amiază, se arată în comunicat.
Elveţianul Fischer a preluat echipa în iulie 2018 şi a promovat-o în premieră în Bundesliga în 2019.
În ultimele trei sezoane, Fischer a condus echipa berlineză pe locurile şapte, cinci şi patru în Bundesliga, calificând-o în Europa Conference League, Europa League, iar apoi în Champions League, o altă premieră.
Antrenorul echipei Under-19 a clubului, Marco Grote, va fi interimar până la o nouă decizie, a precizat clubul.
Union Berlin se află pe ultimul loc în Bundesliga după 11 etape, cu doar 6 puncte, a fost eliminată din Cupa Germaniei şi are un punct din patru meciuri în Liga Campionilor, scrie Agerpres.