Dumitru Dragomir a spus ce se întâmplă cu Dorinel Munteanu la Oţelul Galaţi şi care este sursa ieşirilor nervoase din ultimele săptămâni.
După meciul cu FC Rapid, Dorinel Munteanu a avut o ieşire considerată nepotrivită la adresa unor fani ai giuleştenilor, despre care a spus că sunt "mai bronzaţi", lucru care a atras atenţia celor de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Apoi, tot la Bucureşti, la meciul pierdut de Oţelul cu Dinamo, scor 1-3, Dorinel Munteanu a fost eliminat după ce a avut o reacţie nervoasă la adresa arbitrului asistent. În plus, în presă au ieşit şi mai multe detalii despre salariul pe care Dorinel Munteanu l-ar încasa de la Oţelul Galaţi, club la care sunt restanţe salariale la jucători, dar şi informaţii despre un scandal mocnit în interiorul clubului între antrenor şi conducerea interimară. De altfel, preşedintele interimar al celor de la Oţelul Galaţi, Robert Florea, a demisionat.
Dumitru Dragomir spune că atmosfera tensionată din cadrul clubului l-a măcinat pe Dorinel Munteanu, motiv pentru care s-a ajuns la aceste ieşiri ale antrenorului. Întrebat dacă "Neamţul" a căzut din nou în patima alcoolului, problemă cu care a recunoscut că s-a confruntat în trecut, Dragomir spune că e exclus aşa ceva.
"Meseria asta e foarte grea. Am văzut că au ieşit nişte zvonuri prin presă de salarii, că ar lua Dorinel 16.000 de euro, şi cât ia şi soţia lui. Nu e adevărat, că eu am vorbit cu ei. Sunt cam la 60% din valoarea asta. Galaţiul este un oraş cu peste 200.000 de locuitori. Dar tot ce este acolo e munca lui Dorinel. Sută la sută. Daţi-l pe Dorinel mâine afară şi dacă Oţelul câştigă cinci puncte până la finalul campionatului...
Numai datorită agresivităţii lui, din toate punctele lui de vedere, a rămas echipa la suprafaţă. Dacă nu eşti nervos cu nervii, cum zicea Vadim Tudor, în meseria asta, din când în când, nu o scoţi la suprafaţă. El, în majoritatea meciurilor, a câştigat cu forţă. I-a mai lăsat. Trebuie să îi lase câteva zile să se odihnească. Dar Dorinel e un antrenor de talie mare", a declarat Dragomir.
"Garantez că nu mai pune gura pe băutură. Ştiu şi ce mănâncă. Nu pune gura pe băutură. N-a avut nici atmosferă bună la club. Convingerea mea este că luptele din interior l-au măcinat, l-au stors aşa. Nici ălora nu le-a convenit că tot succesul i se datorează numai lui Dorinel. Pentru că, să fie clar, succesul e sută la sută al lui Dorinel. Au început şi alţii să se creadă importanţi când au văzut succesul. Aşa e peste tot. Dar dacă nu era ăla, puteai să munceşti, să dai cu capul în pereţi, că degeaba. Dorinel e antrenor de 25.000 - 30.000 euro pe lună", a declarat Dumitru Dragomir la Fanatik.