Dumitru Dragomir, fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, e sigur că FCSB ar putea să nu mai piardă niciun meci din acest sezon, dacă Gigi Becali schimbă modul de abordare al fotbaliştilor, dar şi sistemul de joc.
"Haos total la FCSB. Are jucători buni, dar echipă slabă. Trebuie să joace cu două vârfuri de atac, iar Ștefănescu și Octavian Popescu în margine. La mijloc poate să joace cu oricine dintre cei trei. Fundaș stânga văd că, în lipsa lui Radunovic, joacă bine moldoveanul de la Iași (n.r - Ionuț Panțîru), chiar foarte bine. La dreapta trebuie să lași pe unul, dar ei îl tot schimbă. Nu poți schimba apărător la 0-0, dacă nu e accidentat.
Mai schimbați și portarii, nu mai lăsați doar pe unul în poartă, pentru că și celălalt (n.r - Andrei Vlad) e valoros. Eu, dacă fac echipa lui FCSB, nu pierd niciun meci până la terminarea campionatului, dar cu două vârfuri de atac, și acasă, și în deplasare. Și fără presiune, fără să-i mai fac tâmpiți, cretini, oi, vaci", a spus Dumitru Dragomir, la Prosport Live.
"Prima cauză e arbitrul, gol valabil anulat aiurea. A doua, nu mai știu cum să joc. Ați spus că am alergat după două iepuri. Păi, și până acum un an, când mă interesa doar un iepure, spuneați că ’Nu, domnule, că nu știu ce’. Fac ca dumneata. După să nu zici că…
Asta e prima cauză a înfrângerii, arbitrul. A doua? A doua, nu avem valoare. Ai văzut vreun jucător de valoare în echipa asta? Poate Lixandru, poate. Popa putea să ne câștige meciul, dăi, bă, gol, dacă ești atacant. Cum l-am scos pe Ngezana, l-am băgat pe Chiricheș, care...
Noi trebuia să marcăm două goluri, dar nu avem valoare. Pe Kiki l-am luat fundaș stânga, dar dacă Panțîru e foarte bun? Panțîru, cel mai bun de pe teren”, a declarat Gigi Becali, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
”O să mă duc puțin pe la echipă, să țip, să urlu, că vreau mișcare, că nu se mișcă pe teren. Eu vreau mișcare pe teren când am posesia. Vreau joc rapid. Nu vreau să țin mingea două minute.
Vreau 20 de secunde de joc rapid, în viteză. Pentru asta, trebuie să te miști pe teren. Mă duc să le zic: `Băi, dacă nu vă zice antrenorul sau cine nu vă zice, vă spun eu: mișcați-vă pe teren!`”, a spus Gigi Becali, la emisiunea Fotbal Club.
FCSB a fost învinsă de FC Hermannstadt cu scorul de 2-0 (0-0), duminică seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu, într-un meci din etapa a şaptea a Superligii de fotbal.
Sibienii au deschis scorul prin italianul Alessandro Murgia (56), din centrarea lui Ianis Stoica (ex-FCSB), iar Ronaldo Deaconu (90+6) a parafat victoria, din centrarea lui Cristian Neguţ.
FC Hermannstadt a avut o bară, prin Silviu Balaure, direct din corner (7). Balaure a reuşit să marcheze (11), dar golul a fost anulat de VAR pentru ofsaid la Aurelian Chiţu.
Şi FCSB a reuşit să înscrie, prin Siyabonga Ngezana (90+3), dar reuşita a fost anulată de VAR pentru un presupus fault în atac.
FCSB este la a doua înfrângere consecutivă în campionat fără gol marcat.
FCSB, care are un joc restant, cu FC Botoşani, ocupă penultimul loc în clasament, cu 5 puncte, scrie Agerpres.