Irina Begu şi Gabriela Ruse se vor lupta pentru un loc în turul II al turneului de Mare Şlem Australian Open, după tragerea la sorţi a primului tur.
Irina Begu (34 ani, 83 WTA) o va înfrunta în primul tur pe Gabriela Ruse (27 ani, 125 WTA), venită din calificări, un duel care se va desfăşura în premieră.
Jaqueline Cristian (26 ani, 85 WTA), intrată şi ea direct pe tabloul principal, va juca în prima rundă contra croatei Petra Martic (33 ani, 132 WTA), care a reuşit să acceadă din postura de lucky loser
Anca Todoni (20 ani, 110 WTA), venită din calificări, va avea o adversară foarte puternică în primul tur, pe chinezoaica Qinwen Zheng (22 ani), numărul cinci mondial şi finalistă anul trecut la Melbourne, scrie Agerpres.
Jucătoarele române de tenis Anca Todoni şi Gabriela Ruse au reuşit să acceadă, joi, la Melbourne, pe tabloul principal de simplu al turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, care va debuta duminică 12 ianuarie.
Anca Todoni (20 ani, 110 WTA) s-a impus în turul final al calificărilor în faţa americancei Varvara Lepchenko (38 ani, 128 WTA), cu 6-3, 6-2, după o oră şi 16 minute.
Românca a câştigat fără să îşi piardă serviciul, reuşind 5 aşi, în timp de adversara sa a făcut 5 duble greşeli. Todoni a fost superioară la capitolul winners (22-7) şi a făcut mai puţine erori neforţate (18-29). Ea va evolua pentru a doua oară pe tabloul principal al unui turneu de Mare Şlem, după ce anul trecut a jucat la Wimbledon.
Elena-Gabriela Ruse (27 ani, 125 WTA) a dispus şi ea de o americancă, Emina Bektas (31 ani, 190 WTA), cu 6-2, 7-5, după o oră şi 34 de minute.
Ruse a totalizat 7 aşi, dar a făcut şi 4 duble greşeli, în timp ce adversara sa a încheiat cu 11 aşi.
Bektas a fost superioară la mingile direct câştigătoare (30-27), dar a făcut şi mai multe erori neforţate (31-25). Ruse a fructificat 3 din cele 9 şanse de break pe care le-a avut şi nu şi-a pierdut serviciul, salvând toate cele opt mingi de break de care a beneficiat americanca.
Ruse şi-a luat o revanşă după ce fusese învinsă de Bektas cu 6-3, 6-0, în 2018, în calificări la Vancouver.
Todoni şi Ruse şi-au asigurat fiecare cecuri de 132.000 de dolari australieni şi 50 de puncte WTA.
Numărul româncelor de pe tabloul principal de simplu la Australian Open a ajuns la cinci, după ce Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian şi Irina Begu au fost acceptate direct.