Florin Manea, agentul fundaşului Radu Drăguşin, de la Genoa, îl contrazice pe celebrul Fabrizio Romano, una dintre cele mai de încredere voci în ceea ce priveşte transferurile din lumea fotbalului.
”Fabrizio Romano dă informații greșite (n.r. cum că Barcelona ar fi nteresată de Drăgușin). Radu are contract cu Genoa până în 2026. Cei de la Genoa ne-au oferit o prelungire până în 2027 cu o creștere salarială, dar nu una foarte importantă. Era o chestie de discuție, nu am împins nici ei, nici eu.
Apărând interesul din partea multor cluburi, am spus că nu e nevoie să ne grăbim cu prelungirea. Perioada de transferuri începe la 1 ianuarie. Am informații că vor veni oferte concrete pe adresa clubului, sunt mai multe echipe interesate. Totul e la stadiul de vorbă deocamdată. Nu pot să zic că dețin în mână o ofertă oficială de la clubul X.
Radu, prin valoarea sa și prețul relativ mic, normal că e foarte curtat. În cazul în care vom semna prelungirea, voi solicita măcar verbal să am o promisiune că se va vinde la o anumită sumă.
În vară, dacă vine o ofertă din partea unui club important, să nu mă trezesc că cer 80 de milioane. Din ce am discutat, sunt câteva cluburi care ar putea trimite o ofertă oficială”, a spus Florin Manea, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
"Înțeleg că Johan Lange, directorul lui Tottenham, a fost prezent săptămâna trecută la Genoa - Juventus pentru a-l monitoriza pe Radu Drăgușin. Nu există o abordare formală către Genoa încă, dar Spurs îl monitorizează atent pe Dragusin.
Jean Clair Todibo este mai sus pe listă și discuțiile continuă, dar nu sunt avansate/încheiate încă”, a scris Fabrizio Romano pe conturile de social media.