Pe 9 august 2008, Alina Dumitru a devenit prima campioană olimpică din istoria judo-ului românesc. Prima "finală" câştigată a fost chiar în semifinale, când Alina Dumitru a învins-o pe Ryoko Tani, campioana olimpică en-titre. Finala a durat doar 80 de secunde, Alina Dumitru câştigând prin waza-ari şi ippon în faţa lui Yanel Bermoy, din Cuba.
"Este o zi care clar îmi va rămane întipărită tot timpul și îmi voi aduce aminte de ea tot timpul, pentru că e ceea ce orice sportiv își doreste să ajungă. În primul rând la Jocurile Olimpice și, mai mult, mai presus de atât, să câștigi o medalie olimpică și cea de aur. Exact ceea ce mie mi s-a îndeplinit. Am ajuns la Jocurile Olimpice și am câștigat și medalia de aur, medalia pe care greu mi-o puteam imagina că o voi câștiga eu, având în vedere că o aveam pe acea japoneză renumită, Ryoko Tani, pe care nu credeam că o voi învinge chiar eu.
A fost o zi plină să zic, pentru că ne-am trezit dimineață, am avut cântarul în ziua competiției, așa se făcea atunci, dimineață la 5-5:30 ne-am trezit, la 6 am mers către cântar, am făcut cântar, am revenit din nou în sat olimpic, am mers la masă, la ora 11-12 începea competiția, am mers către sală și de acolo a început așa ușor-ușor fiecare meci. Pentru că fiecare meci conta, fiecare meci trebuia luat ca..., întotdeauna ca primul meci, nu că este finala sau că e semifinala, întotdeauna îmi spuneam că este primul meci și că trebuie să mă concentrez. Bine, când am văzut tragerea și am văzut că am picat din nou cu Ryoko Tani...
Nu a fost, deci nu a fost Campionat Mondial sau Jocuri Olimpice să nu fim pe aceeași serie. Deci nu a fost, de când am început eu să particip la campionate mondiale de seniori, ea e mai în vârstă ca mine și m-am întâlnit cu ea, de fiecare dată am picat cu ea în semifinale. Da, adica nu, nicicum nu era pe partea cealaltă cumva sa ne întâlnim, dacă e în finală să am și eu medalia asigurată. (...) Asta așa e, pentru că ea și după Beijing s-a și retras și ar fi vrut să se retragă clar în glorie cu o medalie de aur la gât. Și cred că i-a marcat pe toți din Japonia, pentru că a fost neașteptat să fie învinsă, chiar așa cum am zis, de o româncă. Adică poate că se așteptă la o altă sportivă dintr-o altă țară, mult mai consacrată", a declarat Alina Dumitru la podcastul Agenţiei Naţionale pentru Sport, Drumul către Medalii.