Dragoş Grigore s-a despărţit în această vară de FC Rapid şi a semnat cu Gloria Buzău. Grigore spune că în ultimul sezon nu a evoluat pentru giuleşteni pentru că staff-ul condus de Cristiano Bergodi ar fi avut directivă să nu îl folosească pe fundaşul de 37 de ani.
"În momentul de faţă sunt bine. A trecut o perioadă dificilă, cum de altfel este pentru oricare sportiv. Când ai o problemă medicală nu e bine nici pentru tine, nici pentru staff, nici pentru conducere. Dar acum sunt bine, am început antrenamentele şi sper să nu mai am probleme medicale. Nu a fost foarte confortabil (n.r să vină la Buzău), pentru că e un club abia promovat. Sunt anumite riscuri, dar mi le-am asumat. Vreau să mă bucur de fotbal în continuare şi simt că mai pot juca.
Pentru mine, toate meciurile sunt la fel, indiferent de numele adversarului pe care îl avem în faţă. Nu îmi doresc decât ca echipa noastră să fie în formă maximă, să dea fiecare jucător 100%, şi la sfârşitul fiecărei partide să putem să ne bucurăm.
Pentru mine, la Rapid a fost o perioadă cu bune şi cu rele. Nu am apucat să joc foarte mult în ultimul an. Şi nu am jucat pentru că aşa a fost directiva. I s-a impus staff-ului să nu mai joc. Nu am avut ce să fac. A trebuit să mă pregătesc, să îmi văd de treaba mea. Nu am fost şi nu voi fi adeptul jucătorilor care se răzvrătesc, care caută scandal şi încearcă să strice grupul. Am stat, m-am pregătit, mi-am acceptat soarta. Cu toate că nu a fost judecată corect, din punctul meu de vedere. Dar asta e viaţa, mergem mai departe. Ce a fost a fost! Nu are niciun rost să intrăm în amănunte, e de domeniul trecutului. Şi dacă aş da nume, sunt sigur că oamenii nu vor recunoaşte vreodată. Asta e, aşa au considerat că trebuie să se comporte. Roata e rotundă, Dumnezeu nu doarme niciodată. Nu port pică, nu doresc răul nimănui, spun doar ce am simţit. Şi nu a fost corect!", a declarat Dragoş Grigore într-un interviu video pentru iAmSport.
După egalul cu Steaua Bucureşti din Cupa României, faza grupelor, scor 0-0, Dragoş Grigore spunea atunci că e nemulţumit de faptul că nu i se oferă minute, dar că nu poate comenta deciziile antrenorului.
"Mi-era dor să joc, a fost o perioadă în care am lipsit din cauza unei accidentări, însă în rest astea au fost deciziile antrenorului, n-am decât să mă antrenez, să le respect și să-mi respect contractul.
N-aș vrea să dau mai multe detalii pentru că se interpretează. Nu-mi rămâne decât să mă pregătesc și să respect deciziile antrenorului, pentru că el este cel care răspunde de rezultate și chiar dacă a venit târziu debutul meu în acest sezon, mă bucur că am jucat. Cei care intrăm pe teren, indiferent de vârstă, ar trebui să ne bucurăm toți de fotbal. Mă surprinde și pe mine că nu arătăm așa cum trebuie, cu atât mai mult cât atmosfera și terenul arată senzațional.
Obiectivul încă rămâne, trebuie să câștigăm împotriva CFR-ului acasă și vom trece de faza grupelor. Mai e mult până la acel meci și urmează duminică un meci foarte important, trebuie să ne revenim repede și să fim apți 100%. Cert este că atunci când ni se oferă șansa de a intra și de a juca trebuie să demonstrăm că merităm să îmbrăcăm tricoul Rapidului, pentru că este un nume mare și un club cu pretenții. Pretenții au fost, sunt și vor fi mereu”, a declarat Dragoș Grigore la acea vreme.