Superliga Romaniei Dorinel Munteanu vrea să fie respectat de suporterii Rapidului. Oțelul Galați revine în Giulești

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Antrenorul dunărenilor a vorbit despre următorul meci al Oțelului, care va face deplasarea în Giulești, în meciul care contează pentru a XI-a etapă a Superligii.



Oțelul Galați va evolua împotriva celor de la Rapid București, sâmbătă, 28 septembrie, ca mai apoi să primească vizita liderului „U” Cluj, pe 5 octombrie. Chiar dacă pe hârtie oțelarii sunt dezavantajați, situația din clasament arată foarte bine pentru elevii lui Dorinel Munteanu: fără un meci disputat, Oțelul Galați se află pe locul 2, cu 17 puncte, la cinci puncte față de „U” Cluj, respectiv la alte cinci puncte față de Rapid, care se clasează pe al 8-lea loc în Superliga.

Înainte de duelul cu Rapid, Dorinel Munteanu a explicat că și-ar dori ca fanii giuleșteni să îl respecte, întrucât el le poartă acestora respect, chiar dacă este mereu primit cu ostilitate în Giulești. Totodată, antrenorul a mai spus că niciuna dintre cele două echipe nu este de neînvins, astfel că jucătorii Oțelului își vor juca toate șansele.

„Am prieteni care sunt rapidiști, nu am avut probleme cu ei, dar m-au luat ca pe un dușman”

„Rapid prin venirea lui Șumudică și cu ultimele transferuri reușite este mult mai puternică. Eu cred că nu mai e echipa de la început campionatului. Noi mergem 100% în Giulești ca să ne jucăm șansa și vom vedea câte puncte vom mai reuși să facem până la meciurile naționalei.

Eu mi-aș dori pentru cum respect eu Giuleștiul și fanii, fotbalul, să mă respecte și ei pe mine. Dar eu îmi văd de treaba mea și asta este, indiferent de cum vor reacționa. Va trebui ca eu să fiu mai calm, deși sunt momente în care nu mai poți să faci asta, când vezi atâtea răutăți asupra mea numai pentru că am jucat la rivalele Steaua și Dinamo.

Asta e mentalitatea în fotbalul din România. Eu nu am avut niciodată nimic de împărțit cu suporterii Rapidului, am prieteni care sunt rapidiști, nu am avut probleme cu ei, dar m-au luat ca pe un dușman.”, a spus Dorinel Munteanu.

„Vedem paiul din ochii altuia și nu bârna din fața ochiului nostru”

„Urmează pentru noi două meciuri foarte grele cu Rapid și Universitatea Craiova, în jurul cărora se face mare tam-tam. Nu joacă însă tradiția. Nu e nicio echipă invincibilă. Să vedem dacă voi găsi soluții în compartimentul defensiv, pentru că avem ceva probleme cu accidentările, mai ales cu Cisse.

Tomasevic a făcut și el o contractură. Și Dinamo era văzută drept o echipă în formă până la meciul cu noi. Pe teren cred că toată țara a văzut altceva. Așa va fi probabil și la meciul cu Rapid și Craiova. Noi vom da totul și Rapid și Universitatea Craiova nu sunt în cel mai bun moment. O parte dintre jucători nu vor mai fi în lot la meciul cu Rapid. Au avut multe șanse, dar nu s-au integrat. 

Noi încercăm din tot sufletul să ținem acest ritm, fie că le convine sau nu altora. Mai avem și restanța cu CFR Cluj pe 17 octombrie. Sper să nu se mai amâne și oricum nu mi se pare conform regulamentului. Asta trebuie să îi preocupe pe toți specialiștii care comentează. Vedem paiul din ochii altuia și nu bârna din fața ochiului nostru”, a mai spus tehnicianul Oțelului, potrivit Fanatik.

FC Rapid primește vizita Oțelului Galați sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 21:30.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel