Superliga Romaniei Dorinel Munteanu va fi chemat la Comisia de Disciplină a FRF

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Antrenorul Oțelului Galați ar urma să fie chemat de Comisia de Disciplină a FRF, după gestul făcut asupra lui David Maftei.



Antrenorul oțelarilor a fost criticat în urma gestului făcut asupra jucătorului David Maftei, în meciul cu Dinamo București (1-1). Dorinel Munteanu a avut o ieșire nervoasă la adresa fundașului dreapta David Maftei în remiza de la Galați. Acesta l-a tras pe fotbalist de guler pentru a-l face atent, după ce elevul său părea că îi ignoră indicațiile.

Se pare că observatorul meciului respectiv nu a scris nimic despre acest episod, iar Liga Profesionistă de Fotbal nu s-a autosesizat. Totuși, sursele celor de la golazo.ro scriu că FRF se va autosesiza, iar Secretarul General al forului condus de Burleanu va formula o plângere oficială, care va fi înaintată Comisiei de Disciplină.

Astfel, Dorinel Munteanu va fi chemat în fața comisiei, urmând să se ia o decizie în privința acestuia.

CITEȘTE ȘI Dorinel Munteanu, apărat după gestul făcut asupra lui David Maftei

ȘI Președintele Oțelului Galați, primele declarații despre criticile la adresa lui Dorinel Munteanu

 

Explicațiile oferite de Dorinel Munteanu

„Am vrut să mă întrebați despre incidentul ăla care a umplut toate ziarele cu... Cum îl cheamă, mă? Cu Maftei. N-am niciun fel de regret la acest incident petrecut și să fie învățătură de minte pentru orice jucător tânăr.

Dacă-l corectez de trei, patru, cinci ori în cinci minute, 10 minute și mă subestimează (n.r. vrea să spună subminează), înseamnă că avem o problemă. Înseamnă... Poate trebuia să reacționez și mai dur.

Nu se poate ca un jucător atenționat să nu-și bage antrenorul în seamă, că nu sunt antrenor de paie, să stau pe bancă, să primesc telefoane și să fac ordine. Cel puțin să se uite la mine când mă agit și vreau să-i corectez.

Încă nu s-a născut un jucător care să se uite așa la mine, să strig la el și să nu se uite la mine, pentru că-l corectez, îi doresc binele și să-i corectez jocul lui prost pe care l-a început pe faza defensivă. Trebuie să învețe, să se adapteze la rigorile fotbalului modern.

Dacă el la 20 de ani nu se uită la un antrenor... Acum fără falsă modestie, dar nu s-a născut un jucător care nu să-mi răspundă, că poate ar avea argumente, dar să nu se uite la mine? Nu se poate așa ceva! Hai să facem doar așa și vorbim despre reacția mea sau de bunul simț al jucătorilor?

Eu fac legea aici și să fie clar. Să înțeleagă toți jucătorii, poate vin sau nu mai vin la Oțelul, dar asta e regula de bază și asta a adus succes la echipă până acum și în continuare va fi la fel”, a declarat Dorinel Munteanu după meci.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel