Superliga Romaniei Dorinel Munteanu a prefaţat duelul restant cu CFR Cluj. Primele declaraţii după conflictul cu suporterii

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Oţelul Galaţi şi CFR Cluj se întâlnesc luni, 11 noiembrie, într-o partidă restantă din Superligă. Dorinel Munteanu a prefaţat meciul şi a vorbit şi despre conflictul cu suporterii de la ultimul meci de acasă, 0-0 cu FC Botoşani. 



"Suntem încă în turul regulat al campionatului. Performanţele CFR-ului nu mai trebuie enumerate. E o echipă puternică, cu ambiţii mari, care nu trece printr-o perioadă prea bună. Dar încercăm şi noi să facem un joc mai bun faţă de ultimul, să ieşim din această perioadă mai puţin plăcută. Eu am încredere în jucătorii noştri, în potenţialul lor, în puterea de a-şi reveni cât mai repede şi de a face o partidă bună.

Am avut doar 2 jocuri pierdute pe teren propriu. În rest, suporterii noştri nu pot fi nemulţumiţi, pentru că până în momentul de faţă am avut un an bun fotbalistic, cu foarte multe reuşite. Din păcate, se uită repede acestea. Mai sunt câteva ore până la meci, eu cred în jucătorii mei, că vor fi concentraţi şi că vor da totul pentru a câştiga cele 3 puncte. 

Principala preocupare a jucătorilor este să se refacă fizic, pentru că şi la Iaşi şi cu Botoşani s-a depus un efort fizic mare. Eu mă aştept ca cei care intră în primul XI, dar şi la ceilalţi, să facă o partidă bună, să câştigăm. 

E posibil să apară schimbări faţă de echipa cu FC Botoşani, din moment ce am făcut schimbări şi înainte de pauză atunci. Sau poate voi începe cu aceeaşi echipă. Depinde de cât de pregătiţi sunt jucătorii", a declarat Dorinel Munteanu. 

La finalul meciului cu FC Botoşani, conflict între Dorinel Munteanu şi unii suporteri 

"Am intrat foarte mult în polemica acestor suporteri ai echipei, nu mă aşteptam la mai multă lume. Este şi frig, iar suporterii noştri sunt mai comozi, sunt nemulţumiţi de rezultate. Cu ceea ce avem, noi încercăm să-i readucem la stadion. Când am promovat din Liga 3 în Liga 2, am reuşit să facem să fie stadionul plin, iar de atunci sunt tot mai puţini.

Dacă vor să mai vină la stadion, bine, dacă nu, noi tot ne facem treaba. Cu CFR, sunt convins că iar nu se va umple stadionul, nu vom avea susţinerea suporterilor aşa cum trebuie, dar asta nu e vina lor, ci a noastră. M-am convins de mulţi jucători ce potenţial au. N-am ce să fac, cu ei merg până în iarnă”, a mai spus Munteanu. 

Oţelul Galaţi a terminat la egalitate cu FC Botoşani, 0-0, vineri seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 16-a a Superligii de fotbal.

Meciul a fost unul fără ocazii de poartă, jocul desfăşurându-se în general între cele două careuri.

Oaspeţii au terminat meciul în zece oameni, după ce bosniacul Rijad Sadiku a primit al doilea cartonaş galben în min. 84.

FC Botoşani a reuşit să înscrie în min. 70, prin Zoran Mitrov, dar golul a fost anulat de arbitrajul video pentru ofsaid la Eduard Florescu.

În tur, Oţelul s-a impus cu scorul de 3-2.

FC Botoşani are două egaluri şi două eşecuri în ultimele patru etape.

Oţelul venea după trei înfrângeri consecutive şi nu a mai câştigat de opt etape (cinci egaluri), scrie Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel