Superliga Romaniei Dinamo a avut oferte concrete pentru un singur jucător, dar le-a refuzat. Andrei Nicolescu anunţă că nu mai transferă nimic în atac

Data actualizării: | Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Dinamo Bucureşti nu mai transferă niciun jucător de atac în această vară, iar Andrei Nicolescu spune că un singur jucător de la Dinamo a avut oferte concrete de a pleca. 



Dinamo a înregistrat trei remize, două victorii şi un eşec în acest sezon, şi are cel mai bun atac din Liga 1 după 6 etape.

"Preferăm să construim pe moment, nu să stricăm acest echilibru. Când vom putea face achiziții de jucători special, știm că va fi momentul în care suntem consolidați financiar și putem trece la nivelul următor de performanță. Oferte concrete am avut pentru un singur jucător, a venit din străinătate, însă nu se pune problema. Vrem să consolidăm echipa, credem că potențialul financiar al respectivului jucător poate fi și mare”, a spus Andrei Nicolescu la Gold FM. 

Niciun nou transfer în atac 

"În zona atacantului central, avem trei opțiuni în lot. Pe de altă parte, am crezut foarte mult în cei aflați în lot, avem concurență reală cu câte doi jucători pe post. Noi credem că Politic, Hakim, Soro, Selmani, Bani și Petru sunt jucători care trebuie să crească și își vor arăta valoarea, poate pe unii i-am omis.

Este doar începutul de campionat, trebuie să fim foarte atenți la ceea ce facem. Singurul lucru care ar trebui să ne bucure este constanța în exprimarea jocului. Am construit o unitate de grup în echipă și staff, care ne-a lipsit în trecut.

Avem alte condiții interumane în această familie pe care încercăm să o construim. Nu suntem foarte bine structurați, iar puterea provine din acest lucru. Ne-am dorit să construim luând jucători cu potențial. Vrem să construim pentru viitor, nu să aducem jucători care să reprezinte soluții pentru o perioadă de șase luni sau un an.

Am încercat să construim echilibrat, valul de tinerețe vine cu un risc, însă vrem să avem jucători cu calitate fotbalistică, dar și de caracter. Am ales un antrenor cu etică, cu filosofie de viață, care nu are în componență scurtăturile, ne-am asumat acest drum împreună.

Fanii au început să înțeleagă, că deși nu sunt mereu rezultatele scontate, Dinamo merită mai mult. Trebue să trecem prin niște etape reale, corecte, să nu furăm startul, care mai târziu să se întoarcă împotriva noastră", a mai declarat Nicolescu. 

Un mijlocaş central şi un fundaş de picior stâng, ţintele lui Dinamo

"Vrem să ne batem pentru play-off și să avem o evoluție constant bună, cu o exprimare în joc pe măsura numelui lui Dinamo. E același Selmani pe care, anul trecut, toți specialiștii îmi cereau să-l dau afară. Suntem în căutare de a mai închide două transferuri, dar nu se întâmplă atât de repede pe cât ne-am dori. Ne dorim să aducem un mijlocaș central și un fundaș central de picior stâng. (n.r. mai pleacă cineva de la Dinamo?) Dacă e să plece cineva… poate doar copii, care au prea puține șanse să joace anul acesta”, a declarat Andrei Nicolescu, în exclusivitate, pentru ProSport.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel