Echipa nationala Dennis Man, fotbalistul lunii în Serie A. "De neprins pentru orice apărare"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Dennis Man a fost declarat fotbalistul lunii în Serie A de către Asociaţia Fotbaliştilor din Italia. 



”Dennis Man a fost unul dintre cei mai buni jucători din ultima ediție a Serie B , de neprins pentru orice apărare și capabil să marcheze 11 goluri în 32 de apariții. Mai mult, în iunie a făcut un Campionat European foarte bun cu România, unde a dat două pase decisive în meciul de debut cu Ucraina.

Așadar, deși aproape că își făcea debutul în Serie A, după o jumătate de sezon în 2021, existau destule așteptări despre el și despre ce putea face.

O așteptare la care Man a răspuns: în august a fost unul dintre cei mai interesanți jucători de urmărit și, pentru fundașii laterali, unul dintre cel mai greu de strâns, așa cum au demonstrat cele 2 goluri în 3 meciuri și fotbalistul a primit premiul de jucătorul lunii august , primul pentru el.

Datorită talentului său, desigur, dar și contextului pe care Fabio Pecchia l-a construit în jurul lui. Parma a început foarte bine, capabilă să remizeze cu Fiorentina, să conducă lung meciul acasă la Napoli și, mai ales, să învingă Milan pe Tardini. Parma este o echipă compactă, care se apără cu ordine și intensitate și apoi atacă în teren deschis, situație în care Man excelează”, se arată în comunicatul Asociației Fotbaliștilor din Italia.

Dennis Man a fost propus la Juventus 

”(n.r. despre transferul lui Man la Juventus) E bine să se vorbească şi este bine să plece de la Parma la Juventus, pentru că este un nivel mai sus. Juventus, Inter, Roma…

Este propus să fie numit jucătorul lunii august în fotbalul italian, ceea ce este extraordinar. O echipă din Liga a 2-a. Este important că a rămas la club, că nu a plecat după ce a avut alte oferte.

Are un început de sezon incredibil. Şi el, şi Mihăilă sunt jucătorii cei mai importanţi din atacul Parmei.

O fac foarte bine şi la echipa naţională, i-am văzut foarte, foarte montaţi. Cei mai periculoşi atacanţi ai noştri pe toată durata meciului”, a spus Gică Popescu, potrivit AS.ro.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel