Jocurile Olimpice Delvine Relin Meringor, primele declaraţii după cursa de maraton de la JO2024. "O cursă unică. Nu a fost uşor"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Atleta română de origine kenyană Delvine Relin Meringor a declarat, duminică, după ce a ocupat locul 7 în cursa feminină de maraton, la Jocurile Olimpice de la Paris, că este satisfăcută de acest rezultat, având în vedere traseul greu pe care l-a avut de parcurs.



"Cursa a fost bună, dar o mulţime de dealuri şi suferinţe, iar la final mi-am dat seama că a fost o cursă unică. Sunt satisfăcută cu acest rezultat, apreciez efortul pe care l-am făcut, deşi nu a fost uşor. Pentru mine urmează o pauză acum şi voi mai avea în decembrie probabil o cursă de maraton şi curse de cros", a afirmat Meringor.

Atleta olandeza Sifan Hassan a câştigat proba feminină de maraton, duminică dimineaţa, în ultima zi a Jocurilor Olimpice de la Paris, în timp ce românca Delvine Relin Meringor s-a clasat pe locul 7.

Hassan (31 ani) a obţinut victoria după un sprint pe ultima linie dreaptă, după o luptă cu atleta etiopiană Tigst Assefa, câştigând cursa cu un nou record olimpic, 2 h 22 min 55 sec. Olandeza îşi trece în cont a treia sa medalie la Paris, după cele de bronz de la 5.000 m şi 10.000 m.

Sifan Hassan, câştigătoarea maratoanelor de la Londra şi Chicago de anul trecut, îi urmează celebrului atlet ceh Emil Zatopek, care a luat medalii (de aur) în cele trei probe la Jocurile Olimpice din 1952.

Assefa, clasată la trei secunde în urma învingătoarei, a obţinut argintul, în timp ce bronzul a fost cucerit de kenyana Hellen Obiri, sosită la 15 secunde.

Atleta română de origine kenyană Delvine Relin Meringor a ocupat un onorant loc 7, la 2 min 01 sec de noua campioană olimpică.

Cealaltă reprezentantă a României, tot o atletă de origine kenyană, Joan Chelimo Melly, a abandonat în prima parte cursei.

Locul 7 este cea mai bună clasare reuşită de atleţii români la JO de la Paris, atât de Delvine Relin Meringor (maraton), cât şi de Alina Rotaru-Kottmann (săritura în lungime).

România nu a mai obţinut o medalie olimpică la atletism din 2008, când Constantina Diţă câştiga aurul la maraton, scrie Agerpres.

România, 9 medalii la JO2024 

China este noul lider al clasamentului pe medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, după întrecerile de sâmbătă, a 15-a zi oficială de competiţii, în timp ce România a coborât de pe locul 20 pe 23.

China are 39 de medalii de aur, 27 de argint şi 24 de bronz, fiind urmată de SUA (38-42-41) şi de Australia (18-18-14) etc.

România are nouă medalii la JO 2024, trei de aur, patru de argint şi două de bronz. Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu), argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin - categorie uşoară, precum şi de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg, iar bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber şi de gimnasta Ana Maria Bărbosu la sol, în urma deciziei TAS.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Jocurile Olimpice




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel