UEFA Euro 2024 Declarații înaintea duelului iugoslav Slovenia - Serbia. Arbitrul meciului, Istvan Kovacs

Data actualizării: | Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Partida dintre selecționatele de fotbal ale Sloveniei și Serbiei va începe la ora 16:00, meci arbitrat de românul Istvan Kovacs.



Slovenia - Serbia, duel decisiv pentru grupa C

Se așteaptă un duel important între cele două state ex-iugoslave. Selecționerul Sloveniei, Matjaz Kek, a afirmat că „11 jucători nu vor fi de ajuns” pentru a face față unei echipe agresive a Serbiei, joi, în cel de-al doilea meci din faza grupelor Campionatului European de fotbal - EURO 2024.

„Știm că 11 jucători nu vor fi de ajuns mâine, din cauza ritmului ridicat și al agresivității. Ne vom strădui să menținem un tempo ridicat timp de 90 de minute împotriva unui adversar precum Serbia”, a declarat Kek, în cursul conferinței de presă pe care a susținut-o miercuri, lăsând să se înțeleagă că jucătorii de rezervă vor fi esențiali.

Slovenia vine după o remiză în fața Danemarcei (1-1), în meciul de debut, în timp ce Serbia este cu spatele la zid după eșecul suferit în partida cu Anglia (0-1).

„Am vorbit despre meciul cu Danemarca. Știm că a doua repriză a fost mult mai bună decât prima, așa că vom încerca să repetăm asta în meciul de mâine (joi, 20 iunie). Am primit câteva păreri de la staff-ul nostru și ne vom ține de asta”, a spus la rândul său, fundașul sloven Petar Stojanovic.

El a adăugat că recentele sale complicații musculare nu reprezintă o problemă și că este disponibil pentru meciul cu Serbia. Stojanovic a fost titular împotriva Danemarcei, fiind înlocuit în minutul 67 al partidei, potrivit Agerpres.

Meciul de joi după-amiază va fi arbitrat de către Istvan Kovacs. Acesta va fi ajutat de asistenții Vasile Marinescu și Ovidiu Artene.

Grupa C, din care fac parte cele două echipe, arată în felul următor:

- Anglia, 3 puncte;

- Danemarca, 1 punct;

- Slovenia, 1 punct;

- Serbia, 0 puncte.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: UEFA Euro 2024




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel