FC Hermannstadt a primit vizita campioanei en-titre, scor 2-0, în a șaptea etapă a Superligii.
După ce a disputat șase meciuri în Superliga, FCSB se clasează pe penultimul loc, cu 5 puncte, singura echipă care se află în spatele campioanei en-titre fiind nou-promovata Gloria Buzău.
Înfrânt la Sibiu, antrenorul „roș-albaștrilor”, Elias Charalambous, a fost vizibil iritat de o întrebare care i-a fost adresată, spunând, de asemenea, că fiecare membru al clublui trebuie să se îmbunătățească, începând cu el însuși.
„(n.r. - V-am văzut la final foarte trist, mai trist decât în celelalte meciuri) Ce, ar trebui să fiu fericit?! Când pierd, sunt mereu la fel de trist. Nu știu ce-ai văzut, n-am fost mai trist azi ca altădată.
(...) După ce pierzi meciuri nu sunt foarte multe de spus. Suntem suparăți când pierdem și nu avem prea multe cuvinte. Trebuie să demonstrăm pe teren, orice am spune acum e degeaba.
Trebuie să avem o reacție în campionat, pentru că n-am început foarte bine, o știm. Începând cu mine, trebuie să ne îmbunătățim. Asta e tot.”, a declarat Elias Charalambous, vizibil iritat după meci.
Tehnicianul sibienilor s-a bucurat de victoria obținută în fața celor de la FCSB, mai ales că echipa lui Măldărășanu nu a avut un start extraordinar de campionat.
„Un meci greu. La ei (n.r. FCSB) se vede că au calitate individuală. În prima repriză chiar am jucat fotbal. Golul acela marcat de noi, anulat cu VAR-ul... A fost off-side milimetric.
Am făcut un joc bun din punct de vedere combinativ. Asta trebuie să ne dea încredere. A doua repriză a fost normal ca ei să pună presiune. Am coborât un pic liniile în partea secundă. Meciul ăsta a fost câștigat cu inima.
Murgia, când a ajuns la noi, nu jucase la fostul club (n.r. Perugia), chiar dacă este un jucător bun. El era 'șesar' când a venit la noi, dar acum putem spune că este un 'optar'. Eu îl văd la orice echipă din SuperLigă. Are calitate, e profesionist. Are foarte multă încredere în el.
Oricum, el nu șutează cât ar trebui să șuteze, în unele situații favorabile. Este un jucător care a crescut foarte mult. Ajută foarte mult echipa. Sper să îl țină Dumnezeu sănătos!
Ianis e și el bine. E printre puținii underi buni din țară. Dacă s-ar scoate regula cu U21, el ar juca la Hermannstadt ca senior. Știe asta foarte bine. Are momente când în unele meciuri nu face ambele faze. Per total, este bine la momentul ăsta.
Am vrut să joc cu aceeași echipă cu care am jucat și la Farul. Ei trebuie să fie pregătiți. Trebuie să punem mai mult suflet și astăzi (n.r. duminică) chiar am pus”, a declarat Marius Măldărășanu, la flash-interviu.
FC Hermannstadt - Universitatea Craiova, scor 0-0
„U” Cluj - FC Hermannstadt, scor 3-1
FC Hermannstadt - Unirea Slobozia, scor 1-1
Oțelul Galați - FC Hermannstadt, scor 1-0
FC Hermannstadt - FC Botoșani, scor 2-1
Farul Constanța - FC Hermannstadt, scor 3-2
FC Hermannstadt - FCSB, scor 2-0