Mircea Lucescu, în vârstă de 79 de ani, a revenit pe banca tehnică a naţionalei în această vară, iar impactul a fost imediat. 6 victorii în 6 meciuri a înregistrat Il Luce pe banca naţionalei în Liga Naţiunilor (o victorie la masa verde).
Mircea Lucescu a explicat în podcastul lui Ovidiu Ioaniţoaia de ce a acceptat să preia echipa naţională după plecarea lui Edi Iordănescu.
"A fost foarte greu la început, pentru că nu cunoşteam jucătorii. Fusesem de câteva ori să văd echipa naţională, dar nu m-am gândit în niciun moment să îmi fixez atenţia pe un jucător sau altul. Aveam o imagine de ansamblu a potenţialului lor, dar în particular nu ştiam nimic. De aceea, la Federaţie, în biroul nostru, am pus fotografiile tuturor jucătorilor noştri pe perete, ca să îmi întipăresc figura lor în memorie, să nu fac o greşeală.
Eu am ajuns la naţională datorită faptului că alţii au refuzat. Nu mi-am fixat acest obiectiv în niciun fel, nici nu m-am gândit", a declarat Mircea Lucescu.
"Dar ştii ce zicea lumea, că te duceai la meciuri la Dinamo, la Rapid, la FCSB, şi lumea zicea că te duci să vezi jucătorii, că te pregăteşti", a intervenit Ovidiu Ioaniţoaia.
"Care pregătire, că sunt numai jucători străini în campionatul nostru. Nu m-a surprins invitaţia Federaţiei, pentru că eram curtat de mai mult timp, dar am refuzat de mai multe ori. Le-am spus să continue cu antrenorul care era, să termine un ciclu. Sau să îi dea posibilitatea lui Hagi să revină la naţională, pentru că a avut acea experienţă nefericită. El, care a fost sufletul echipei naţionale, un căpitan permanent, acceptat de absolut toţi antrenorii. A fost atras de ideea de a prelua echipa naţională atunci fără să aibă experienţă. Trebuie să ai câţiva ani de experienţă, şi apoi să o preiei", a mai spus Mircea Lucescu.
Întrebat dacă a înţeles motivele demisiei lui Edi Iordănescu după EURO 2024, Mircea Lucescu a spus că "eu cu siguranţă aş fi continuat. Era munca lui, trebuia să ducă mai departe acest lucru. Nu pot să intru în detalii, eu am vorbit cu el înainte de a accepta această ofertă de a prelua echipa naţională. Am avut discuţii cu el, am încercat să îl conving să rămână, dar nu a vrut. A zis că nu s-a simţit bine nici el, nici familia, era prea mult stres. Dacă nu eşti obişnuit cu aşa ceva, e foarte greu".