Superliga Romaniei De ce a plecat Adrian Iencsi de la Rapid, după venirea lui Neil Lennon. "Nu am regrete. Nu e prima dată când plec de la Rapid"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Adrian Iencsi, fost căpitan în Giuleşti şi antrenor secund al Rapidului sezonul trecut, a plecat de la echipă după venirea nord-irlandezului Neil Lennon. 



"Important e când pleci să pleci cu inima împăcată, să ai sufletul curat, şi să ştii că ai dat tot ce ai putut. Am venit de câte ori a fost nevoie de mine cu mare drag, cu mare plăcere, am şi demonstrat lucrul ăsta prin fapte, nu doar prin vorbe. În acelaşi timp, tot timpul vreau să las o uşă deschisă, aşa am fost educat. Mai ales din partea familiei unde eu m-am simţit minunat. De aia consider că Rapid înseamnă familie pentru mine. Acolo m-am dezvoltat, m-am maturizat, am avut parte de mulţi colegi de la care am avut multe de învăţat, antrenori, conducători, etc. Venirea mea în capitală şi la Rapid Bucureşti a fost un pas foarte important în viaţa mea, nu neapărat în cariera mea. De asta Rapid înseamnă foarte mult pentru mine. 

Nu am regrete, ba din contră, mă simt un om împlinit şi mai puternic. Nu e prima dată când plec de la Rapid. Şi nu plec pentru că am vrut eu, ci plec pentru că probabil nu a mai fost nevoie de mine. Sunt foarte mulţumit şi împăcat cu situaţia", a declarat Adrian Iencsi la Suflet de Rapidist, emisiune moderată de Robert Niţă la Fanatik. 

Voia Iencsi să fie "principal" când a plecat Bergodi? 

Întrebat de Robert Niţă dacă simţea că merită să fie antrenor principal la Rapid după plecarea lui Cristiano Bergodi, Adrian Iencsi a spus că "fiind implicat acolo, nu pot să spun răspicat că da, aş fi meritat, sau că nu aş fi meritat. Dar mă aşteptam. Era şi normal să mă gândesc la asta. Probabil că ar fi fost un lucru firesc. Nu e numai părerea mea, a fost şi părerea multor specialişti din fotbal. Dar nu a fost niciun fel de problemă, am acceptat să fiu în continuare secund, mi-am făcut meseria, mi-am respectat poziţia pe care o aveam în club". 

Plecarea lui Bergodi l-a afectat pe Iencsi

(n.r. a avut lacrimi în ochi la plecarea lui Bergodi) "Da, Cristiano Bergodi a fost o persoană şi un antrenor cu care mi-am dorit să lucrez. Am avut o colaborare de aproape un an de zile, şi cunoscându-l mai îndeaproape mi-am dat seama ce fel de om este. M-am ataşat foarte mult de el şi normal că plecarea lui m-a afectat foarte tare. Am avut un sentiment de regret că nu mai puteam să lucrez în continuare cu el. Să ne gândim că eram pe un val foarte uriaş la finalul sezonului regulat, la 4 puncte de FCSB, cu şanse foarte mari de a câştiga titlul, şi dintr-odată s-a răsturnat absolut totul. Relaţia mea cu Cristiano Bergodi a fost foarte frumoasă. Iar eu mă ataşez de oameni care transmit un anumit respect. Asta am văzut la Cristiano Bergodi. Normal că poate au fost unele neînţelegeri din punct de vedere tehnic, dar e firesc. Şi la marile cluburi se întâmplă asta. Dar în rest, eu cred că omeneşte ne-am completat foarte bine, iar eu din poziţia mea de antrenor secund am făcut tot ce a depins de mine", a mai declarat Iencsi. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel