Inot David Popovici vrea să își schimbe specializarea la facultate. Ce studii va urma campionul olimpic

Data actualizării: | Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Înotătorul David Popovici nu dorește să renunțe la studiile superioare, chiar dacă programul sportiv pe care îl urmează este unul încărcat.



David Popovici este student la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, fiind admis în urmă cu un an la Universitatea din București. Acesta a luat decizia de a lua o pauză pentru un an, însă, pentru a se concentra asupra competiției Jocurilor Olimpice de la Paris, unde a reușit să obțină două medalii, una de aur, la proba de 200 metri liber, respectiv bronzul la 100 metri liber.

Tânărul înotător a spus că dorește să urmeze o altă specializare, una care să se concentreze asupra asistenței sociale, întrucât vrea să se implice cât mai mult în cauzele de natură umanitară.

„Am ales să mă transfer cumva la asistență socială, vreau să învăț cât mai bine cum să ajut și cum să mă implic în astfel de cauze”

„În primul an de facultate am fost nevoit să-mi îngheț anul ca să mă pregătesc pentru Jocurile Olimpice, iar anul acesta încerc din nou. Am ales să mă transfer cumva la asistență socială, vreau să învăț cât mai bine cum să ajut și cum să mă implic în astfel de cauze (n.r. umanitare). Consider că nu am dreptul să mă plâng atât de mult”, a spus David Popovici, campionul olimpic de la Paris 2024.

Într-un interviu acordat Digi 24, joi seară, Popovici a explicat modul în care dorește să se implice și în alte activități, în afara celor sportive.

Înotătorul a decis să își doneze echipamentul de premiere de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, pentru a strânge 115.000 de euro, sumă necesară construcției unei case familiale ce va primi copiii cu nevoi speciale din ultimul centru de plasament din Sectorul 5, București.

În urma acestei campanii umanitare în care s-a implicat campionul olimpic, 11 copii cu nevoi speciale ar urma să fie sprijiniți.

„E o dorință și o datorie a fiecăruia să încerce să facă bine, cât poate. Mi-e jenă doar să înot, să câștig, să fac doar asta. Înseamnă mult, dar nici nu se compară cu nivelul de bine pe care îl pot face implicându-mă într-o astfel de strângere de fonduri.

Într-o țară ca România, în care încă sunt câteva orfelinate, care ar trebui să se transforme în case familiale, e nevoie și de noi. Acești 11 copii au nevoie să plece din ultimul orfelinat din Sectorul 5. Au nevoie de ajutorul nostru”, a explicat David Popovici.

De asemenea, David a dezvăluit și motivele care stau la baza deciziei sale de a nu părăsi România, având extrem de multe oportunități în acest sens.

„Sunt destul de mult legat de țara mea. Niciodată un mi-a plăcut să fiu numit 'fenomenul'. Îmi place să fiu numit 'omul David'. Sunt foarte bun la înot pentru că am muncit extrem de mult. Și oricine ar reuși - dacă ar munci extrem de mult și ar avea și oamenii potriviți
alături.  

Am o echipă foarte bună aici, relația cu antrenorul meu este de neprețuit. De ce aș da ceva ce știu că funcționează... Chiar și dacă aș primit cea mai valoroasă diplomă de studiu sau șansa să mă laud că am studiat la Stanford, la Princeton.

Dar nu se știe niciodată, mă pot duce oricând. Momentan simt că am o misiune mai importantă aici, în România. Am fost crescut normal și chiar dacă sunt campion olimpic, campion mondial, îmi doresc să fiu normal. Oamenii trebuie să înțeleagă că nu sunt robot sau extraterestru sau fenomen. Știrile nu pot îngloba cât de imperfect sunt”, a mai spus Popovici.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Inot





pixel