Jocurile Olimpice David Popovici s-a calificat în finala de la 200 m liber, cu cel mai bun timp din semifinale. Specialiştii îl dau favorit la aurul olimpic

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

David Popovici continuă să impresioneze la JO2024. Sportivul român s-a calificat în finală la 200 m liber, cu cel mai bun timp din semifinale. Specialiştii îl dau ca mare favorit la câştigarea aurului olimpic şi spun despre el că ar putea chiar să doboare recordul olimpic. 



Înotătorul român David Popovici s-a calificat, duminică, în finala probei de 200 m liber din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, cu cel mai bun timp din semifinale, 1 min 44 sec 53/100.

Popovici (19 ani), dublu campion mondial şi cvadruplu campion european, reuşise anterior şi cel mai bun timp din serii, 1 min 45 sec 65/100.

Al doilea timp din semifinale a fost obţinut de britanicul Duncan Scott, 1 min 44 sec 94/100.

Finala va avea loc luni 29 iulie, la ora 21:40 (ora României), scrie Agerpres.

Specialiştii spun că David Popovici este marele favorit la aurul olimpic 

Katinka Hosszu, expert Eurosport în emisiunea „Bonjour, Paris!”, difuzată zilnic de la 09:00 la Eurosport 2, triplă campioană olimpică și câștigătoare a aproape 100 de medalii olimpice, mondiale și europene la înot, îl vede pe David Popovici drept marele favorit la aurul olimpic în această probă. 

"L-am văzut pe David evoluând și a părut foarte solid. Cred că are o șansă grozavă să fie pe podium. Timpul său de 1:45 de dimineață a fost foarte bun. Cum am spus, a părut ușor pentru el. Cred că va fi o cursă foarte entuziasmantă pentru România. Cred cu tărie că recordurile mondiale pot fi doborâte la 100m și 200m liber. Vor fi curse foarte strânse, așa că rămâne de văzut dacă vor reuși să stabilească recorduri noi. Mi se pare că David se descurcă foarte bine când este sub presiune și că este conștient de tot ceea ce face. Din ce văd eu, el nu lasă presiunea exterioară să-l afecteze, și are numai 19 ani! Chiar dacă nu vor merge toate perfect pentru el acum, încă va mai avea timp în carieră. Poate că vârsta sa reduce și ea presiunea pe care o simte", a declarat aceasta. 

"Să nu abordeze fiecare cursă ca fiind cea care contează cel mai mult" 

Multipla campioană olimpică a avut şi un sfat pentru David Popovici. 

"Are în continuare foarte mult timp în față, încă poate avea parte de momente bune și rele în carieră. L-aș sfătui să nu abordeze fiecare cursă ca fiind cea care contează cel mai mult, chiar și dacă vorbim despre Jocurile Olimpice. Încă va mai putea concura la 2-3 sau chiar 4 ediții în viitor și ar trebui să se bucure de momentele în care este în vârful sportului și să înoate puternic", a mai precizat Hosszu. 

Dora Pasztory are încredere în şansa lui Popovici

"Din exterior cred că pare că are pe umeri o presiune uriașă, însă văzând cum a înotat azi-dimineață, a părut foarte calm și încrezător. Cred că el reușește să izoleze cu totul presiunea și să se concentreze pe el însuși și pe cum înoată. Pentru România este o șansă extraordinară la o medalie de aur mâine în finală, dar pentru el cred că totul se rezumă la încă o cursă de 200m pe care trebuie să o execute perfect", a explicat şi Dora Pasztory, expert Eurosport în emisiunea „Bonjour, Paris!”, difuzată zilnic de la 09:00 la Eurosport 2, dublă campioană paralimpică și multiplă medaliată paralimpică și mondială.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Jocurile Olimpice




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel