Fotbal Data meciului din Supercupa României, sub semnul întrebării. Când se va juca FCSB - Corvinul Hunedoara

Data publicării:
Foto cu rol ilustrativ: Pixabay
Foto cu rol ilustrativ: Pixabay

FCSB și Corvinul Hunedoara dau startul sezonului viitor, evoluând în meciul din Supercupa României, care se va juca pe Stadionul „Steaua”.



Formația celor de la FCSB a câștigat SuperLiga României, iar echipa Corvinului Hunedoara a reușit, în premieră, să triumfe în competiția Cupei României. Meciul dintre cele două formații va avea loc pe Stadionul „Steaua” și va fi reprogramat pentru data de 4 iulie, potrivit declarațiilor lui Mihai Stoica, de pe data inițială de 6 iulie.

Mihai Stoica: „Suntem de acord să jucăm și pe 4”

Inițial programat pe 6 iulie, meciul dintre cele două echipe s-ar putea reprograma pentru data de 4 iulie, potrivit lui Mihai Stoica.

„Dacă o să fie 6... poate să fie 4. Nu ne dorim, am fost întrebați de deținătorii de drepturi, am dat OK-ul, chiar dacă ne-am făcut deja programul și ne cam...

Suntem de acord să jucăm și pe 4 pentru că e logic până la urmă ca Supercupa să nu concureze cu un meci foarte important din fazele eliminatorii ale turneului final EURO.

4 iulie e zi liberă, 5 și 6 se joacă. E un avantaj pentru noi și Corvinul, am avea mai multe zile. Sigur în Ghencea se va juca meciul cu Corvinul, este pe terenul campioanei”, a spus Mihai Stoica.

Așadar, motivele care stau la baza acestei schimbări sunt legate de programul partidelor din cadrul Campionatului European (14 iunie - 14 iulie), desfășurat în Germania.

FCSB, în lucru pentru transferuri

MM Stoica a mai explicat și care sunt următorii pași ai clubului roș-albastru, în ceea ce privește procesul de transferuri.

„La momentul ăsta noutățile sunt Kiki, Edjouma, Musi şi Popa. Rămâne de văzut dacă se va mai completa lotul. Eu cred că da. A plecat Ovidiu Popescu. Vlad şi Radunovic au contract până în decembrie 2024”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

Tănase se hotărăște în 1-2 săptămâni dacă revine la FCSB

Prezent la palatul lui Gigi Becali după ce a anunțat în prealabil întâlnirea cu „Ferguson”, Florin Tănase a anunțat că îi plac întrevederile cu patronul celor de la FCSB. De asemenea, fostul fotbalist al roș-albaștrilor a spus că îi surâde ideea de a juca în Champions League, dar că decizia va fi luată în maximum două săptămâni.

„Mereu când vin în țară trec pe la dânsul, e o plăcere să mă văd cu el. Am discutat în urmă cu 2-3 luni foarte clar. știe cum a rămas, timpul le va decide pe toate. Nu, nu am vorbit despre un termen fix, dar cu siguranță într-o săptămână, două anunț.

Mă încântă să fiu la echipa cu care am ținut de mic, să joc în Champions League. Acum, jucătorii au evoluat și mă așteptam să iasă campioni, au fost de departe echipa cea mai bună. Nu avea cine să se bată cu ei.

Contează pentru sezonul ce va urma ca echipa să se întărească pentru că o să fie meciuri multe. Sper să își apere și sezonul viitor titlu”, a declarat Florin Tănase.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel