Superliga Romaniei Dănuț Lupu povestește cum se desfășura planificarea unui meci din Liga 1: „M-am dus și le-am promis suma asta”

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Fostul fotbalist nu a fost reținut în declarații privind încercarea de „blat” dintre Rapid București și Universitatea Craiova.



Echipa de fotbal Rapid avea nevoie de o victorie pe terenul Universității Craiova, în ultima etapă a sezonului 1997-1998, pentru a cuceri titlul de campioană, doar că reprezentanții din Bănie ar fi refuzat să planifice meciul, partida încheindu-se cu o remiză, scor 2-2. Acest rezultat a condus ca titlul să fie cucerit de către Steaua București.

Dănuț Lupu, dezvăluiri despre încercarea de „blat” din '98

Dănuț Lupu a povestit cum o victorie a Rapidului împotriva Universității Craiova, în sezonul 1997-1998, aducea titlul în Giulești. Deși craiovenilor li s-a propus o sumă consistentă în schimbul unei înfrângeri, aceștia au refuzat, determinând ca Steaua București să devină campioană.

„Va fi egal la Slovacia - România. Să sperăm că la slovaci nu este vreun Ganea nebunul la Craiova – Rapid. Au acceptat 200.000 de euro și au pierdut 5 milioane de euro.

Fii atent, ei aveau primă dacă ar fi câștigat vreo 20.000 de euro. Noi aveam primă de câștigarea campionatului pe care eram dispuși să le-o dăm lor. Eu am fost.

M-am dus și le-am promis suma asta. Le-am spus că le dăm prima noastră de câștigarea campionatului. Era aproape de suma pe care au luat-o ei din cealaltă parte. Noi aveam vreo 20.000 de euro de om. 

Eu am avut discuția. Le-am spus: 'Uitați banii! În Cupă, chiar dacă vă batem, voi jucați în Cupa Cupelor. Vă mai luați și bani de acolo.' Și ei au spus nu. Am vorbit cu jucătorii.

S-a trezit nebunul de Ganea. Care apoi a venit la noi. Ne-a dat două goluri. S-a trezit să joace el, cum s-a trezit Robert Niță cu Dinamo”, a spus Dănuț Lupu, potrivit Fanatik.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel