Echipa nationala Daniel Pancu nu se gândește decât la victorie: Naționala României U21 luptă împotriva Elveției

Data actualizării: | Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Echipa națională de tineret a României întâlnește selecționata Elveției, marți, de la ora 19:00, pe Stadionul Giulești din Capitală.



Selecționerul echipei naționale de tineret a României, Daniel Pancu, a declarat, luni seara, că jucătorii săi trebuie să fie mai atenți decât de obicei în meciul cu Elveția, pentru că este ultimul din cadrul preliminariilor Campionatul European U21 și nu va mai fi altul pentru a repara ceva în cazul unor greșeli.

Daniel Pancu: „Jocul îl abordăm la victorie, nu se discută lucrul ăsta”

„Meciurile decisive se câștigă respectând trei lucruri esențiale: în primul rând să nu ne asumăm niciun risc în jumătatea noastră, apoi concentrare maximă la tot ce înseamnă fază fixă ofensiv și defensiv și în ultimul rând să rămânem 11 contra 11 cât mai mult timp, dacă e posibil pe toată durata jocului.

Jocul îl abordăm la victorie, nu se discută lucrul ăsta. Doar că trebuie să fim mai atenți decât de obicei și la alte aspecte, pentru că s-ar putea să nu mai avem timp să revenim. Adică 100% e ultimul meci, e decisiv și nu mai avem altul la dispoziție ca să reparăm dacă o să greșim ceva mâine. Dar nu vom greși”, a spus tehnicianul.

„Am încercat să nu transmitem niciun fel de tensiune jucătorilor. Suntem la finalul unei campanii în care evoluțiile noastre au fost în cea mai mare parte reușite, bune sau foarte bune.

Este ultimul joc al acestei grupe și suntem pe prima poziție a clasamentului, absolut meritat după evoluțiile noastre. Este un joc de EURO pentru că mâine întâlnim un adversar de EURO, cu jucători care au participat la un turneu final, cum avem și noi patru în lot în acest moment”, a adăugat selecționerul.

Daniel Pancu a explicat că își dorește să ducă mai departe tradiția naționalei de tineret a României de a se califica la turneul final al Campionatului European.

„În meciul precedent cu Muntenegru am redevenit noi (n.r. - România a învins cu 6-2), cei care am început această campanie, noi care avem bucuria de a juca fotbal, noi care avem datoria a duce mai departe o tradiție a naționalelor de tineret din ultima vreme, mă refer la calificările acestea la un turneu final.

Nu a fost un obiectiv acesta al calificării, vorbesc foarte serios. Obiectivul meu a fost să jucăm fotbal și cât mai mulți jucători să facă pasul către naționala mare, dar am ajuns acum cu calificarea pe masă”, a afirmat el.

Antrenorul speră ca jucătorii săi să învingă cu 1-0, la fel cum a reușit prima reprezentativă a României în fața Elveției, obținând calificarea la EURO 2024.

„Ar fi minunat dacă am reuși la fel ca naționala mare cu Elveția, avem și noi nevoie de un rezultat asemănător, să câștigăm și noi cu 1-0 acasă. Dar vom vedea. Adversarul e foarte bun, noi suntem într-un moment foarte bun, jucăm acasă, am înțeles că și interesul publicului e unul mare pentru un joc al naționalei de tineret... acum vedem la final ce va fi.

Dacă vom merita să mergem la EURO vom merge cu siguranță, dacă nu merităm... însă lucrul ăsta nu îl iau în calcul în momentul de față”, a precizat Pancu, citat de Agerpres.

Echipa națională de tineret a României întâlnește selecționata Elveției, marți, de la ora 19:00, pe Stadionul Giulești din Capitală, în ultima sa partidă din cadrul preliminariilor EURO U21 din 2025.

România este pentru moment lider, cu 19 puncte (9 jocuri), urmată de Elveția, 18 p (9 j), Finlanda, 17 p (9 j), Albania, 13 p (9 j), Muntenegru, 7 p (9 j), Armenia, 2 p (9 j).

Ultimele meciuri din grupă vor avea loc pe 15 octombrie, România - Elveția, Finlanda - Muntenegru și Albania - Armenia.

Se califică direct la turneul final câștigătoarele celor 9 grupe și cele mai bune 3 echipe clasate pe locul 2 (fără a se lua în calcul rezultatele împotriva echipelor de pe locul 6). Ultimele trei locuri de la turneu vor fi ocupate după un baraj, în dublă manșă, între celelalte șase echipe de pe locurile secunde. Slovacia, țara gazdă, este calificată direct, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel