Echipa nationala Daniel Pancu, noi explicaţii pentru eliminarea de la meciul cu Elveţia: Am exagerat când am zis că am crezut că l-a omorât pe Louis Munteanu

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Daniel Pancu, selecţionerul României U21, a venit cu noi explicaţii pentru eliminarea din meciul cu Elveţia, din preliminariile pentru EURO 2025. Atunci, antrenorul a reacţionat nervos la adresa arbitrului după un fault dur comis de un elveţian asupra lui Louis Munteanu. 



"Da, mi-am ieşit de sub control. Nu am mai suportat, sincer spun, să fim a doua oară dezavantajaţi într-un meci cu Elveţia. În tur a fost offside de 1 metru şi fault la aceeaşi fază, am luat gol. A salvat Sava incredibil în minutul 90+3, lumea uită asta, dar noi pierdeam acolo fără el. Cu un gol neregulamentar clar, din toate unghiurile. 

Şi acum, sincer. Am spus că eu credeam că Louis a murit, nu era de moarte, am exagerat. Dar mi s-a părut că e leşinat. De unde văzusem eu, am crezut că l-a lovit cu crampoanele în gât. De fapt era în zona pieptului, a avut noroc şi el. Dar intensitatea cu care s-a dus, fără să atingă mingea, la distanţa asta, spre zona asta foarte periculoasă, nu poţi decide altceva decât cartonaş roşu. 

Când am văzut cartonaşul galben, mi s-a pus ceaţă. Multă lume a spus că a fost o confuzie a arbitrului, că avea cartonaşele galbene şi cele roşii în acelaşi buzunar. Asta ar fi fost neregulamentar, nu avea voie arbitrul să le aibă în acelaşi loc. Eu ştiu că arbitrul ţine cartonaşul roşu la spate, şi ştii din start ce se întâmplă când duce mâna la spate. E o mare curiozitate a mea asta. Vreau să întreb un arbitru dacă poate avea cartonaşul roşu în buzunarul lateral. Eu mă gândesc că arbitrul a ieşit la încălzire, cu cartonaşele în şort, şi când s-a schimbat a uitat să le separe. 

Dar nu îi caut circumstanţe pentru că s-a uitat la ambele cartonaşe şi a dat galben. Nu ar fi vrut să dea roşu. 

Decizia nu a fost schimbată de gestul meu, eu doar i-am spus arbitrului că mi-a omorât jucătorul, e cartonaş roşu 100%. Şi i-am spus şi celui de-al patrulea arbitru, care a văzut cam din aceeaşi poziţie ca mine. Sunt convins că acesta a schimbat decizia. Eu cred că arbitrul central nu a văzut bine lovitura. 

E prima mea eliminare ca antrenor", a declarat Daniel Pancu la Un Podcast. 

Daniel Pancu, suspendat de UEFA la EURO 

Daniel Pancu a primit o suspendare blândă de la UEFA, după ce a intrat pe gazon în timpul meciului România U21-Elveţia U21, decisiv pentru calificarea României la EURO2025. 

"Comisia de Etică și Disciplină UEFA a anunțat decizia în ceea ce îl privește pe Daniel Pancu, după gestul acestuia din partida România U21 – Elveția U21, disputată pe 15 octombrie, în Giulești.

Daniel Pancu și-a aflat sentința după ce a văzut cartonașul roșu în ultimul joc din preliminariile pentru EURO U21 2025. În minutul 28 al meciului din Giulești, Pancu a primit direct cartonașul roșu după ce a intrat pe gazon pentru a protesta la o decizie a arbitrului.

Departamentul Juridic al FRF l-a sprijinit pe selecționerul U21 la Comisia de Etică și Disciplină UEFA, sancțiunea dispusă fiind o suspendare de două etape pentru comportament nesportiv.

Administrația FRF a acceptat propunerea Comisiei Tehnice în ceea ce îl privește pe Daniel Pancu, acesta urmând să meargă la Campionatul European din postura de selecționer. Ca urmare a sancțiunii UEFA, Pancu nu va putea fi pe bancă la primele două meciuri din faza grupelor. Totodată, în perioada următoare Daniel Pancu va primi și o sancțiune financiară din partea administrației FRF, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit.

De asemenea, Vladislav Blănuță, și el sancționat cu cartonaș roșu în aceeași partidă, a primit o suspendare de o etapă. Niciunul dintre cei doi nu au fost sancționat financiar de UEFA", transmite FRF.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel