Actualul președinte al clubului FC Hermannstadt și liderul galeriei giuleștene, cunoscut drept „Bocciu” au fost trimiși în judecată în „Dosarul Pyro”.
sportpesurse.ro anunță că toți cei implicați în „Dosarul Pyro” au fost trimiși în judecată. Printre aceștia se numără Daniel Niculae, fost președinte la FC Rapid și actual oficial al celor de la FC Hermannstadt, dar și Liviu Ungurean, cunoscut drept „Bocciu”, liderul de galerie din Giulești.
Amintim că polițiștii au descins la casa lui Liviu Ungurean și a altor membri din galerie, după meciul din stagiunea 2023/2024 dintre FC Rapid și FCSB, încheiat cu 4-0 în favoarea giuleștenilor, unde au găsit materiale pirotehnice, dar și arme de foc, dosar în care este implicat și Daniel Niculae.
„Bocciu” a fost arestat preventiv timp de 30 de zile, pe când Niculae a fost cercetat în libertate. Acum, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat trimiterea acestora în judecată.
Daniel Niculae este acuzat penal pentru că l-ar fi „sprijinit moral și material și pe Liviu Ungurean, liderul galeriei de la Rapid”:
„La data de 17.04.2024 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au extins acțiunea penală față de 2 inculpați, persoane fizice, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept prev. de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal și art. 41 alin. (1) Cod penal, respectiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept (2 acte materiale) prev. de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, cu aplicarea art. 48 alin. 1 Cod penal și art. 35 alin. (1) Cod penal.
În fapt, în sarcina primului inculpat s-a reținut că, în data de 14.03.2024 a deținut fără drept mai multe materiale pirotehnice la adresa de reședință, după cum urmează:
⦁ 34 cutii inscripționate „Triplex Stroboskop 90 Sek”, cat. F2, a câte 3 buc. articole pirotehnice tip stroboscop fiecare – total 102 buc.;
⦁ 1 buc. articol pirotehnic sub formă de cilindru, inscripționat „Enigma Fireworks” – CACTUS RAIN;
⦁ 31 buc. articole pirotehnice sub formă de cilindru, neinscripționate, la exterior fiind din carton de culoare maro;
⦁ 14 cutii a câte 10 buc. articole pirotehnice fiecare tip petarde luminoase inscripționate „Pyro Boom 2 – Flash Banger – petardă luminoasă”, cat. F4 – total 140 buc.
⦁ 23 buc. articole pirotehnice sub formă de cilindru, culoare verde, inscripționate „Pirotecnica Manna” KL F2/NR REJ 2806-F2-001191;
⦁ 6 buc. articole pirotehnice tip torță, culoare albă, cu capace în laterale de culoare roșie și verde, inscripționate pe capace „FDF”;
⦁ 14 buc. articole pirotehnice tip torță, formă cilindrică, inscripționate „Pirotecnica Manna – Torcia Manna”, KL T1 NEC;
În fapt, în sarcina celui de-al doilea inculpat s-au reținut următoarele:
În data de 27.01.2024, a sprijinit material și moral pe liderul grupării (și persoanele pe care acesta le controla din această calitate inclusiv autorii neidentificați care au folosit materialele pirotehnice în contextul organizării unui meci de fotbal), sprijinul material oferit în calitatea sa de președinte al unui club de fotbal, constând în oferirea unor sume de bani pentru achiziționarea materialelor pirotehnice, fiind și de acord ca persoanele neidentificate să folosească materialele pirotehnice, fără drept, în incinta stadionului în data de 27.01.2024 transmițând acest acord liderului grupării, oferind astfel și sprijin moral.
În data de 09.03.2024, l-a sprijinit moral pe liderul grupării (și persoanele pe care acesta le controla din această calitate inclusiv autorii neidentificați care au folosit materialele pirotehnice în contextul organizării unui meci de fotbal) sprijinul moral oferit autorilor necunoscuți în calitatea sa de președinte al unui club de fotbal constând în aceea că a fost de acord ca autorii neidentificați să folosească materiale pirotehnice la începutul unui meci de fotbal disputat în data de 09.03.2024, transmițând liderului grupării, acordul său în acest sens, după ce acesta din urmă l-a solicitat pentru ca membrii galeriei să acționeze fără a afecta relația pe care o are cu clubul de fotbal pe care îl susține, înlesnind astfel activitatea infracțională constând în deținerea, transportarea și folosirea de materiale pirotehnice, fără drept, la începutul meciului de fotbal.”