Superliga Romaniei Daniel Bîrligea nu face deplasarea la Cluj pentru meciul dintre FCSB şi CFR

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

CFR Cluj primeşte vizita lui FCSB în derby-ul etapei a IX-a. Daniel Bîrligea, atacantul cumpărat de FCSB de la CFR cu 2 milioane de euro, nu va face deplasarea la Cluj, din cauza unei clauze care nu îi permite să joace împotriva fostei sale echipe. 



”Nu pot să fac nimic în partidele directe dintre CFR Cluj și FCSB, pentru că există acea clauză. Îmi doresc foarte mult ca actuala mea echipă să se întoarcă de la Cluj cu toate cele trei puncte.

O să mă uit la meci și o să am emoții, pentru că nu are cum să fie altfel fiind recent transferul. Vreau ca FCSB să bată și o să le țin pumnii colegilor mei din fața televizorului.

Cred că nu voi merge la Cluj, stau acasă la București pentru că tocmai mi-am rezolvat și cu locuința, și o să mă pregătesc pentru debutul oficial la FCSB în partida cu Petrolul din etapa viitoare”, a spus Bîrligea, potrivit fanatik.ro.

Va rezista Bîrligea presiunii de la FCSB?

"Cred că vin în cunoştinţă de cauză toţi la FCSB. E un angrenaj acolo, care s-a rodat în timp. Pleacă din vârf de la dl Becali, care are 20 de ani de experienţă acumulată. După care, în jos, e echipa de antrenori, echipa administrativă. E un angrenaj care funcţionează. Noi, chibiţii, îi amendăm această organizare piramidală, pentru că vârful piramidei se implică. După 20 de ani de experienţă, apare şi ideea lui obiectivă. În afară de intervenţia din vârful piramidei, pregătirea jocului, schemele, atacul, apărarea, pregătirea fizică, o fac cei specializaţi pe aşa ceva. Deci e un angrenaj care funcţionează", a spus Marian Iancu. 

Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, a oferit detalii despre transferul atacantului în vârstă de 24 de ani. În cadrul unei conferințe de presă, Becali l-a prezentat pe Bîrligea la echipa „roș-albastră”.

„Nu are voie să joace cinci ani cu CFR Cluj, a pus Varga ce a vrut el în contract. Bine, mă, este doar un an. El în maximum 1 an și jumătate va face pasul la o mare echipă, nu la Lyon sau Olympiakos.

O să ia milioane dacă dă gol în Europa League și ne calificăm în primăvara europeană. Nu le mai zic acum pe toate”, a declarat Gigi Becali, la conferința de presă.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel