CFR Cluj primește vizita celor de la Sepsi OSK, vineri, 25 octombrie, într-un meci care contează pentru a 14-a etapă a Superligii.
Antrenorul Dan Petrescu a prefațat meciul dintre CFR Cluj și Sepsi OSK, din a 14-a rundă de campionat. Dan Petrescu și-a lăudat adversarii, spunând că va urma un duel dificil pentru elevii săi.
Totuși, „Bursucul” speră ca jucătorii aflați în teren, cu excepțiile lui Louis Munteanu (suspendare) și Beni Nkololo (accidentare), să reușească obținerea unui rezultat pozitiv în meciul de „acasă”.
„Întâlnim Sepsi în momentul cel mai bun al său de când a început campionatul. Au legat două victorii, iar de la venirea noului antrenor au găsit sistemul de joc, au găsit și aceiași jucători. În ultimele două meciuri, au jucat cu aceeași echipă. S-a găsit balanța, echilibrul echipei. Au 12 jucători care evoluează în echipele naționale, în diferite țări.
Au jucători de valoare, iar eu nu-mi amintesc an în care Sepsi să nu fie în play-off. Sunt convins că și anul ăsta se vor bate până la final, dar va fi o luptă mai aprigă în acest sezon. Nicio echipă nu este sigură în acest moment că merge în play-off, așa că o să fie un meci foarte important și greu pentru noi.
Și (în meciurile de) acasă au fost probleme. Și noi trebuie să ne regăsim, suntem încă în căutarea primului 11. Ceea ce mă deranjează cel mai mult este că nu am avut lotul (complet) la dispoziție niciodată. Foarte multe absențe mereu, fie accidentări, fie suspendări și asta a făcut să nu avem cea mai bună echipă. Nu există scuză, pentru că avem un lot destul de bun, dar n-am avut niciodată o bancă bună, așa... cum trebuie.
Doi trei jucători și-au revenit, nu sunt 100%, dar e posibil să fie mâine pe bancă. (Panagiotis) Tachtsidis a făcut primul antrenament, ieri a făcut doar 30 de minute, cred că azi (n.r. joi, 24 octombrie) va face 100%. Eu sper să nu pățească nimic. E un jucător de atac, care ne trebuie.
În același timp, și Kamara își revine după suspendare, dar nici el nu e sigur că va juca. Să vedem, că a avut o problemă. Mai e și (Louis) Munteanu care, din păcate, e suspendat și e și accidentat. Sunt jucători importanți care lipsesc la aceste meciuri.
Nu mă interesează istoricul, nu cred că are vreo importanță, indiferent de cine joacă.”, a declarat Dan Petrescu, în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Sepsi OSK.
Meciul dintre cele două formații începe la ora 21:00, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca.