Daniel Celea, fundaşul celor de la FC Botoşani, crede că meciul cu Gloria Buzău din etapa a X-a este ocazia perfectă pentru echipa sa să se relanseze şi să iasă din seria de înfrângeri. Acesta a fost decisiv pentru FC Botoşani în meciul din playoff-ul Cupei României, când a marcat golul victoriei, dar în campionat nu a jucat prea mult până acum.
FC Botoşani are 3 înfrângeri la rând în Superligă, 1-2 cu Hermanstadt, 0-2 cu Petrolul şi 0-3 cu Sepsi.
"Venim după nişte înfrângeri, nu e un moment foarte fericit pentru noi, dar la partidele de acasă am arătat că putem face puncte şi cred că nu vom continua cu această serie, cred că vom câştiga meciul următor. După ultima partidă, staff-ul ne-a spus că nu trebuie să ne descurajăm, pentru că arătăm că putem. Deci cu siguranţă acasă vom obţine cele trei puncte care ne vor scoate din starea asta. Avem o stare de neîncredere şi nu e bine.
Nu trebuie nici să punem o megapresiune pe noi, nu e ultimul meci al sezonului, dar e foarte important pentru a ieşi din pasa proastă. E meciul potrivit ca să ne revenim", a declarat Daniel Celea.
"Când se schimbă un antrenor şi vine cu o filozofie nouă, cu schimbare de sistem, e nevoie de timp. Eu am jucat în Cupă şi la antrenamente, dar uşor uşor prind şi eu ce ne cere mister. Vom vedea pe parcurs, sper să înţeleg cât mai bine ce ne cere şi să îl răsplătesc pe măsură.
În Cupă a fost un meci reuşit, dar nu ne putem lua doar după acel meci. Eu nu vreau să mă îmbăt cu apă rece după acel meci, vreau să joc titular în campionat şi voi vedea atunci când de mult înţeleg ce ne cere Mister.
Cupa României este clar un obiectiv, este foarte important că am intrat în grupe, şi sunt convins că vom trata foarte serios meciurile. Dar până atunci mai avem multe meciuri în campionat", a mai spus fundaşul.
"Suntem 5 fundaşi centrali. Suntem acolo, ca şi valoare, nu e o discrepanţă mare între noi. Este o frustrare că nu am jucat foarte mult, doar că aşa s-a decis până acum, aşa a decis Mister, nu am ce comenta despre acest subiect. Dar sunt convins că îmi voi primi şansa şi voi profita de ea", a completat Celea.
FC Botoşani este penultima în Liga 1, cu doar 5 goluri marcate şi 14 primite în 9 etape. FC Botoşani are şi un meci mai puţin disputat, după ce partida cu FCSB s-a amânat.