Jocurile Olimpice Cumpăra cocaină la JO 2024! Ce sportiv a fost arestat la Paris

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Un sportiv prezent la Jocurile Olimpice de la Paris a fost surprins achiziționând droguri în plină stradă, în capitala Franței.



Tom Craig, prins achiziționând cocaină, pe străzile pariziene

Echipa germană de hochei pe iarbă Hamburg Polo Club nu va renunța la serviciile jucătorului australian Tom Craig, în ciuda arestării acestuia la Paris pentru că ar fi încercat să cumpere cocaină în timp ce se afla cu naționala țării sale la turneul olimpic, au anunțat oficiali ai grupării.

„Suntem 100% alături de jucătorul nostru. Vom avea discuții cu el, vom asculta varianta lui și abia apoi vom decide cum vom proceda mai departe”, a declarat Freddy Ness, membru al conducerii clubului.

Craig a declarat că îi pare rău de gestul său, spunând că a făcut o „greșeală teribilă”: „Am greșit, îmi asum. Voi reflecta de acum la valorile familiei mele, ale coechipierilor, prietenilor, ale sportului pe care-l practic. I-am dezamăgit pe toți, îmi prezint scuzele”, a spus Craig.

Australianul a fost interpelat și reținut miercuri după ce a cumpărat cocaină la Paris, informează mass-media franceză.

Marți, după miezul nopții, polițiștii din Brigada anti-criminalitate (BAC) au surprins două persoane în plină tranzacție de droguri, pe strada Douai din Arondismentul 9 al capitalei Franței.

Cei doi suspecți au fost plasați în arest, stabilindu-se că unul dintre aceștia este Thomas Craig (28 ani), jucător de hochei pe iarbă, component al echipei olimpice a Australiei. Craig avea asupra sa un gram de cocaină în momentul reținerii, conform cotidianului Le Parisien.

Cel de-al doilea suspect este un minor în vârstă de 17 ani, presupusul dealer. Au fost confiscate cu această ocazie 75 de pastile de ecstasy, șapte fiole de cocaină și aproximativ cincisprezece grame de diferite droguri sintetice, fiind deschisă și o anchetă în acest caz.

Australia, o mare națiune a hocheiului pe iarbă, cu 13 medalii în total, inclusiv un argint la băieți în 2021, la JO de la Tokyo, a fost eliminată de Olanda în sferturile de finală ale turneului masculin de la Paris.

Finala se va disputa joi între Olanda și Germania, în timp ce India și Spania se vor înfrunta pentru medalia de bronz, scrie Agerpres.

 

Jocurile Olimpice de la Paris, între recorduri și scandaluri

Rețelele și platformele digitale ale Jocurilor Olimpice de la Paris au înregistrat până la data de 6 august un număr record de 11 miliarde de interacțiuni, cu 80% mai multe decât pe parcursul întregii olimpiade de la Tokyo, a anunțat Comitetul Internațional Olimpic (CIO).

În fiecare zi a Jocurilor, douăzeci de milioane de oameni vizitează site-ul Paris 2024 sau aplicația acestuia, potrivit datelor dezvăluite miercuri de argentinianul Alejandro Lifschitz, director asociat al departamentului Digital Engagement and Marketing al CIO.

În acest sens, un posibil factor care a determinat stabilirea unor noi recorduri în mediul online poate fi reprezentat de către numeroasele controverse iscate în cadrul acestei ediții. JO 2024 s-a confruntat, încă de la anunțul organizării competiției de către Franța, cu o serie vastă de probleme, de la nivelul alarmant al bacteriilor găsite în fluviul Sena, în care se desfășoară probele de triatlon, până la părerea majoritară a francezilor conform căreia statul nu ar trebui să organizeze o astfel de întrecere, dat fiind bugetul uriaș cheltuit.

De asemenea, scandalurile din timpul JO 2024 implică și inexactitățile privind sexul pugilistelor algeriană Imane Khelif, respectiv a taiwanezei Lin Yu-ting sau ultima controversă în care sunt implicate gimnastele române, Ana-Maria Bărbosu și Sabrina Maneca Voinea ș.a.m.d.

Potrivit informațiilor oficiale, vizitele digitale la JO 2024 sunt de trei ori mai mari decât în timpul Jocurilor de la Tokyo.

Canalele CIO de pe diferitele sale platforme au crescut cu 27 de milioane de urmăritori noi, a adăugat expertul.

„78% dintre urmăritorii noi provin de la 'platforme orientate spre tineret'”, a precizat Lifschitz.

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris au vândut peste 9,4 milioane de bilete până miercuri, când au mai rămas doar patru zile până la ceremonia de închidere, iar acesta este deja un record istoric.

Cifrele au fost date publicității de directorul general al Comitetului de Organizare Paris-2024, Etienne Thobois, care a subliniat într-un interviu acordat postului de radio France Info că recordul Jocurilor Olimpice de la Atlanta (1996) a fost „doborât” atunci când s-a atins pragul de 8,7 milioane de bilete vândute.

„Suntem foarte departe”, a subliniat Thobois, care a adăugat că „mai sunt unele oportunități”, deși nu a oferit un număr, pentru anumite
competiții și pentru ceremonia de închidere care va avea loc duminică pe Stade de France.

Evenimentul va fi așadar diferit față de ceremonia de deschidere, care pentru prima dată în istoria Jocurilor moderne a fost organizată în afara unui stadion, pe un tronson al fluviului Sena care străbate centrul Parisului.

În perspectiva Jocurilor Paralimpice 2024, care vor avea loc în perioada 28 august - 8 septembrie, vor fi în total 2,8 milioane de bilete disponibile, dintre care 1,3 milioane au fost deja vândute.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Jocurile Olimpice




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel