Fostul elev al lui Mircea Lucescu a comentat victoria FCSB în fața echipei conduse de Răzvan Lucescu, PAOK Salonic.
Meciul din a doua etapă a noului format al competiției Europa League s-a încheiat cu victoria FCSB, care s-a impus în fața celor de la PAOK Salonic, scor 1-0.
Răzvan Raț a fost încântat de rezultatul meciului de joi seară, spunând că nici jucătorii nu se așteptau, probabil, să câștige în fața grecilor de la PAOK.
„Extraordinar! În câteva cuvinte, un rezultat la care nu se aștepta nimeni! Doar asta pot să zic, un rezultat la care nu cred că se așteptau nici jucătorii, chiar dacă sperau înainte de meci. Eu sincer cred ca e o realizare uriașă pentru FCSB. Asta e clar!”, a spus Răzvan Raț, pentru Sport.ro.
Singurul gol al partidei a fost înscris de Daniel Bîrligea (45+8), care a deschis scorul pentru campioana României, din pasa căpitanului Darius Olaru.
Același Olaru a făcut henț în cea de-a doua repriză (min. 55), fiind eliminat din meci, după ce a primit al doilea cartonaș galben. Concret, căpitanul „roș-albaștrilor” a luat mingea în mână, fiind întins pe teren, după ce a considerat că a fost faultat de un adversar. Totuși, arbitrul partidei, Sascha Stegemann, nu a fluierat fault, astfel că i-a acordat jucătorului român cel de-al doilea galben.
Rămasă în 10 oameni, echipa „roș-albastră” a încercat să țină piept adversarilor care au avut numeroase ocazii, multe dintre acestea fiind încheiate în avantajul celor de la FCSB datorită paradelor lui Ștefan Târnovanu. Totuși, gruparea elenă nu a reușit să profite de dezavantajul în care s-au aflat jucătorii români, timp de aproape jumătate de partidă.
Astfel, după două etape disputate în Europa League, FCSB a obținut două victorii, scor 4-1 cu FC RFS și 1-0 cu PAOK Salonic. Pe de cealaltă parte, grecii conduși de Răzvan Lucescu au înregistrat două înfrângeri, scor 1-3 cu Galatasaray, respectiv 0-1 cu FCSB.
CITEȘTE ȘI Darius Olaru, nemulțumit de arbitraj în PAOK - FCSB. Daniel Bîrligea recunoaște meritele căpitanului
FCSB - FC RFS, 26 septembrie, Arena Națională, scor 4-1
PAOK FC - FCSB, 3 octombrie, Stadionul Toumba, scor 0-1
Rangers FC - FCSB, 24 octombrie, ora 22:00
FCSB - FC Midtjylland, 7 noiembrie, ora 19:45 - Arena Națională
FCSB - Olympiacos FC, 28 noiembrie, ora 22:00 - Arena Națională
TSG Hoffenheim - FCSB, 12 decembrie, ora 19:45
Qarabag FK - FCSB, 23 ianuarie 2025, ora 19:45
FCSB - Manchester United, 30 ianuarie 2025, ora 22:00 - Arena Națională