Mihai Iosif, antrenorul care a adus-o pe Rapid înapoi în Liga 1, a dat lovitura de start la Rapid-Farul şi a anunţat că vrea să revină pe bancă în Liga 1.
"Mâine fac 50 de ani și chiar mă gândeam că am atâtea amintiri care mă leagă de acest loc care pentru mine personal transmite ceva, o emulație incredibilă. La 50 de ani vreau să fiu sănătos, cam asta. Pe plan profesional, să ajung cât mai repede în Liga 1.
Este mai greu, este un altfel de fotbal, cu mai multe probleme, dar în România cea mai mare calitate a unui antrenor este adaptabilitatea și trebuie să mă conformez acolo unde sunt. Obiectivul acum este intrarea în play-off. În meseria asta, sunt multe echipe. Rapidul e una singură, sunt zeci, sute, de foști fotbaliști care și-ar dori să fie aici. Nu știi unde te duce vântul, important e unde rămâne inima", a declarat Mihai Iosif pentru GSP.
"Când am început în Liga 2, era tsunami. Când m-am dus, nu ştiam ce să facem. Mă uitam, toată lumea era tristă, se pierduseră nişte meciuri. Era o atmosferă de dacă aruncai un băţ de chibrit, bubuia. Lumea de pe lângă tot vorbea, că ăla nu a jucat, că nu ştiu ce. Eram la stadionul Sportului Studenţesc pe atunci, eram înghesuiţi. Am luat staff-ul administrativ, ne-am băgat într-o scorbură pe acolo, şi le-am dat interzis total să mai vorbească vreunul de vreun jucător sau vreo echipă la stadion. Vreţi să vorbiţi de Rapid, de X, de Y, mergeţi la o bere şi vorbiţi acolo. Dar la club, interzis total.
După care le-am zis jucătorilor aşa: care poate să facă faţă, bine, care nu, ne strângem mâna şi la revedere. Au fost nişte discuţii mai dure, eram la un pas să ne luăm la bătaie. Dacă ziceam să stingem lumina şi să ne batem...
Am luat bătaie în primele două meciuri, dar după al doilea meci, am avut un refresh, în care am simţit că lucrurile o să meargă bine. Am avut o serie de cinci victorii şi am ajuns pe locul 2 de pe locul 11 sau 13. Devenise o atmosferă foarte bună. La început fiecare venea la limită la antrenament, la program, şi pleca fiecare cât putea de repede. După perioada asta se venea cu o oră înainte, se mai stătea o oră după. Deja începusem să creez grupul. Eu mizez foarte mult pe grup. Se vedea schimbarea. Aveam bucurie, aveam plăcere să ne vedem unii cu alţii, chiar dacă aveam condiţii extraordinar de grele", a declarat Mihai Iosif în cadrul podcastului Vreau să Ştiu.