Selecționerul Mircea Lucescu are de ales între echipa care reprezintă România și formația condusă de fiul său, Răzvan Lucescu.
Fostul elev al antrenorului Mircea Lucescu, Răzvan Raț, a vorbit despre dificultatea în care se află tehnicianul în vârstă de 79 de ani, odată ce echipele FCSB și PAOK Salonic se vor întâlni în a doua etapă a noului format din Europa League.
Condusă de fiul său, Răzvan Lucescu, echipa PAOK Salonic primește vizita „roș-albaștrilor” joi, 3 octombrie, începând cu ora 22:00. Selecționerul echipei naționale de fotbal a României va fi împărțit între echipele care vor evolua în competiția Europa League, crede Răzvan Raț.
„Sincer, cred că Mircea Lucescu va fi cu sentimentele împărțit. Vorbim de fiul lui, Răzvan, dar în același timp e și român.
FCSB e din România, are jucători în națională de la această echipă, va fi alături și de ei. Îmi aduc aminte de partida Șahtior – Rapid, din Cupa UEFA, în care eu am jucat… și atunci i-a fost greu lui nea Mircea, cu fiul lui pe banca adversă…”, a spus Răzvan Raț, potrivit sportpesurse.ro.
Totodată, fostul internațional a spus că duelul dintre PAOK Salonic și FCSB va fi unul strâns, ambele echipe având șanse egale de a ieși triumfătoare.
„E greu de zis, va fi complicat. Nici PAOK nu trece prin cel mai bun moment, au avut două înfrângeri la rând… E o echipă care are și ea slăbiciunile ei, nu este invincibilă. Va fi un meci care pe care.
Grecii sunt mai greu de bătut acasă. PAOK are și o valoare mai mare decât FCSB. Apropo de faptul că fanii din Salonic își conduc jucătorii spre victorie, să nu uităm că Răzvan Lucescu are și fotbaliști foarte buni.”, a mai spus fostul fotbalist, conform aceleiași surse menționate mai sus.
„Întotdeauna încerc să le dau jucătorilor mei toată informațiile necesare pentru a fi mai ușor. Am analizat echipa, știm ce joacă, avem un plan al echipei, un plan de joc, și, dacă toate lucrurile merg așa cum trebuie, sper să facem un joc bun și vom încerca să câștigăm mâine. Ca să fiu sincer, nici mie, nici jucătorilor nu ne place să jucăm la egal.
Cred că dacă obiectivul este să obții un egal, poți să obțin maximum un egal sau să pierzi. Vrem să câștigăm meciul ăsta, este obiectivul nostru. Știm că va fi un meci dificil, dar vom încerca să dăm tot ce avem mai bun ca să câștigăm, niciodată nu ne gândim la un egal”, a declarat Elias Charalambous, în conferința de presă premergătoare duelului cu PAOK Salonic.
Antrenorul cipriot s-a arătat emoționat la revenirea în orașul în care a activat ca jucător. Acesta a declarat, totuși, că a pregătit meciul împotriva grecilor cu scopul de a-l câștiga.
„Sunt foarte fericit că mă aflu aici, am petrecut trei ani în acest oraș în care mi-am făcut foarte mulți prieteni. Fiul meu cel mic s-a născut aici și am foarte multe amintiri plăcute. Dar acum sunt antrenorul celui mai mari echipe din București și din România și sunt fericit cu acest lucru.
Îmi voi confrunta fosta echipă și mă bucur pentru asta. Dacă luăm în considerare cum pregătesc fiecare meci, la fel am făcut-o și acum, nu am făcut nimic diferit. Aș minți dacă aș spune că nu este un moment emoțional pentru mine, dar sunt foarte mândru să fiu la FCSB, sunt antrenor profesionist și acum pregătesc toate meciurile la fel, nu fac niciun fel de diferență”, a mai spus Elias Charalambous.
Totodată, Charalambous a avut cuvinte de laudă și la adresa viitorului său adversar, antrenorul PAOK, Răzvan Lucescu, despre care a spus că l-a sprijinit la începutul carierei.
„Am spus de multe ori că Răzvan Lucescu este un antrenor pe care îl respect, îl apreciez foarte mult, m-a ajutat foarte mult când am început această carieră, dar mâine e un meci în care suntem pe bănci diferite și voi încerca să îmi fac treaba cât pot de bine. Știu că și el va da totul pentru echipa lui”, a mai spus antrenorul cipriot.