Handbal CSM Bucureşti şi-a luat revanşa pentru eşecul din Liga Campionilor. Victorie cu Gloria Bistriţa în campionat

Data publicării:
Imagine de JeppeSmedNielsen de la Pixabay
Imagine de JeppeSmedNielsen de la Pixabay

CSM Bucureşti s-a răzbunat. După ce Gloria Bistriţa a câştigat derby-ul echipelor româneşti din Liga Campionilor, "tigroaicele" au câştigat duelul din campionat. 



CSM Bucureşti a învins-o pe CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud cu scorul de 33-30 (16-18), miercuri, în Sala Polivalentă din Capitală, într-un meci din etapa a cincea a Ligii Naţionale de handbal feminin.

Campioana şi-a luat revanşa după ce a fost învinsă de Gloria cu 30-26, la Bistriţa, pe 7 septembrie.

Tigroaicele au început bine şi au condus cu 11-7 şi 12-8, dar la pauză echipa antrenată de Florentin Pera avea avantaj de două goluri, 18-16.

Gloria a rămas la cârma jocului şi în partea secundă, dar CSMB a revenit şi a controlat ultimul sfert de oră, câştigând fără emoţii, cu 33-30.

Cristina Neagu a marcat 7 goluri pentru CSM, Elizabeth Omoregie 6, iar Monika Kobylinska şi Noemi Pasztor, câte 5. De la Gloria s-au remarcat Valeria Kirdiaşeva 6 goluri, Gnonsiane Niombla 5, Tamires Morena De Araujo Frossard 5, scrie Agerpres.

Vicecampioana CS Rapid Bucureşti a trecut de HC Zalău cu 32-29, cele mai bune jucătoare ale echipei giuleştene fiind Aissatou Kouyate, Sorina Grozav, cu câte 4 goluri, şi portarul Denisa Şandru, cu 10 intervenţii.

Alexia Niţă a reuşit 7 goluri pentru echipa antrenată de Gheorghe Tadici, Adriana Naumenko 6, Emilija Lazic 5.

În alt meci, SCM Râmnicu Vâlcea a învins-o fără drept de apel pe CS Măgura Cisnădie cu scorul de 32-21.

Alicia Toublanc, Daniela De Jong, Anniken Wollik au marcat câte 6 goluri pentru gazde, iar Raluca Kelemen a avut 12 intervenţii. Alina Ilie s-a remarcat de la oaspete cu 8 goluri, iar Fanta Diagouraga a înscris 6 goluri.

Clasament
1. CSM Bucureşti 15 puncte
2. SCM Râmnicu Vâlcea 12
3. CS Minaur Baia Mare 12 (4 jocuri)
5. CS Rapid Bucureşti 12
4. CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud 12
6. CSM Corona Braşov 9 (4)

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Handbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel