Personalitati Cristiano Ronaldo și-a stabilit un target înainte de retragere: 1000 de goluri marcate

Data publicării:
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Citește în articol ce a declarat fotbalistul Cristiano Ronaldo.



Starul portughez Cristiano Ronaldo a declarat, într-un interviu acordat fostului fundaş englez Rio Ferdinand şi publicat pe canalul său de YouTube, că doreşte să atingă borna de 1.000 de goluri înainte de a pune capăt strălucitoarei sale cariere.

”Mai întâi vreau să ajung la 900 de goluri, apoi la 1.000. Dar cu o singură diferenţă: toate golurile mele sunt filmate, am dovezi”, a spus atacantul lusitan, cu o referire destul de clară la foştii fotbalişti brazilieni Pele şi Romario, care au pretins că au marcat fiecare peste 1.000 de goluri.

899 de goluri în 1235 de meciuri

”Îi respect pe toţi, dar am dovezi”, a adăugat actualul jucător al clubului saudit Al-Nassr. ”Dacă vrei, pot aduce şi golurile marcate la antrenamente, nicio problemă”, a glumit Ronaldo, autorul a 899 de goluri şi 254 de assist-uri în 1.235 de meciuri disputate ca profesionist, la nivel de club şi echipă naţională.

La 39 de ani, fostul jucător al lui Real Madrid îşi păstrează practic intactă motivaţia. ”Întotdeauna îmi doresc să dau goluri. Fie că este împotriva Franţei sau împotriva lui Al-Ettifaq, nu se schimbă nimic pentru mine. După un meci câştigat, e întotdeauna mai bine. Dar dacă marchez mai mult sunt puţin mai fericit. Iar după o înfrângere am învăţat că viaţa continuă”, a mai spus Cristiano Ronaldo, conform Agerpres.

dcsport Team | Categorie: Personalitati




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel